Anca Dragu, aleasă la șefia Senatului. Este prima femeie care va ocupa această funcție

62165295
Agerpres

Anca Dana Dragu Paliu a fost votată pentru funcția de președinte al Senatului, fiind prima femeie care va ocupa această funcție în România.

Ea a obţinut 75 de voturi ”pentru” şi 51 de voturi ”împotrivă”, dintr-un total de 133 de voturi exprimate, din care 7 au fost nule.

În cursa pentru această funcţie a mai fost înscris senatorul PSD Lucian Romaşcanu, care a obţinut 51 de voturi ”pentru” şi 75 ”împotrivă”.

Dragu: "Senatul trebuie să revină la rolul să legitim"

 

Anca Dragu îşi doreşte un Senat în care să domine respectul. ”Senatul trebuie să revină la rolul să legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup”, a declarat noul preşedinte al Senatului.

„Vă asigur că că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care-i reprezentăm”, a afirmat Anca Dragu, după alegerea în funcţia de preşedinte, transmite News.ro.

”Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciile noţiunii de respect: respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect entru cei pe care-i reprezentăm, respect faţă de colegi. (...) trebuie să conştientizăm că un senator nu se află deasupra legii se află în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul să legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”, a adăugat aceasta.

Dragu îşi doreşte ca Senatul să fie ”o instituţie transparentă şi deschisă oamenilor”, având în vedere că Parlamentul se află în acest moment ”la cote minime” în ceea ce priveşte gradul de încredere, sub 10% în ultimele sondaje.

Preşedintele Senatului a vorbit şi despre digitalizarea instituţiei care trebuie să se adapteze la nevoile oamenilor şi alte priorităţi ale mandatului său.

”Mă aflu în faţa dumneavoastră ntr-o ipostază n care s-au mai aflat 46 de persoane, atâţia preşedinţi având Senatul de la înfiinţare. Astăzi este o premieră, asistăm la un moment istoric, prima zi în care preşedintele Senatului, cel de-al doilea om în stat, este o femeie”, a mai afirmat Dragu.

Cine este Anca Dragu

 

Anca Dana Dragu Paliu, născută la 3 mai 1972,  a studiat la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Ulterior, a urmat un program de studii postuniversitare în politici economice și afaceri internaționale, la Universitatea Georgetown din Statele Unite ale Americii. Ulterior, a obținut o diplomă de master în politici publice de la SNSPA, iar după aceea pe cel de doctor în științe economice, tot la Academia de Studii Economice București.

Între anii 1996 și 2001, Anca Dragu a fost economist în cadrul Băncii Naționale a României (BNR). Apoi, până în 2013, a activat în cadrul Fondului Monetar Internațional. În următorii doi ani a fost analist economic în cadrul Comisiei Europene.

Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor Publice între 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, și 4 ianuarie 2017, când a predat portofoliul lui Viorel Ștefan.

Atribuțiile președintelui Senatului

 

În calitate de preşedintele al Senatului, Anca Dragu are de acum următoarele atribuţii:

- convoacă Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare;

- conduce lucrările Senatului, asistat de doi secretari;

- acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votării, anunţă rezultatul acesteia şi proclamă rezultatul votului;

- asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;

- conduce lucrările Biroului permanent;

- reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul şi Curtea Constituţională;

- reprezintă Senatul în relaţiile interne şi externe;

- poate sesiza Curtea Constituţională, în condiţiile prevăzute la art.144 lit.a) şi b) din Constituţie;

- dispune de fondul preşedintelui, conform legii şi în limitele prevederilor bugetare;

- aprobă decontarea cheltuielilor pentru deplasările în străinătate pe care le-a dispus;

- aprobă indemnizaţiile persoanelor utilizate în cadrul Senatului în calitate de colaboratori, precum şi decontarea cheltuielilor suportate de persoanele invitate pentru audieri la Senat;

- îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări date de Senat.

Preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform articolului 97 din Constituţie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Senator PNL: Adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă nu poate fi folosită pentru participare fără mască

Diana Şoşoacă este obligată să se adreseze medicului din cadrul Senatului, "singurul competent" să spună dacă diagnosticul se înscrie în excepţia de la purtarea măştii de protecţie, a declarat, luni seara, senatorul PNL Laura Scântei, scrie Agerpres. 

Cum și-au împărțit partidele parlamentare șefiile comisiilor. PSD a primit cele mai multe

PSD, PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi minorităţile naţionale şi-au împărţit şefia comisiilor permanente, cele mai multe revenind către PSD.

Reguli stricte pentru oficierea slujbelor de Crăciun, Anul Nou și Bobotează, în Capitală

Preoții vor merge la credincioși acasă ori înainte de Crăciun ori de Bobotează, "nu vor intra în casele enoriașilor decât la cererea insistentă a acestora", au anunțat luni reprezentanții Prefecturii București și cei ai Bisericii. 

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.