Zoran Milanović a marcat victoria zdrobitoare în alegeri. Președintele în funcție al Croației a obținut peste 74% din voturi

62508456
IMAGO

Actualul preşedinte al Croaţiei, Zoran Milanović, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică. Milanovic este un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie.

El a învins candidatul din partea partidului conservator aflat la putere în al doilea tur de scrutin, arată rezultatele oficiale, potrivit AP, preluat de news.ro.

Milanovic a obţinut peste 74% din voturi, comparativ cu Dragan Primorac, contracandidatul său, care a obţinut aproape 26%, potrivit rezultatelor publicate de autorităţile electorale de stat din Croaţia după numărarea a peste 99% din buletinele de vot.

Rezultatul reprezintă un imbold major pentru Milanović, care este un critic al sprijinului militar occidental acordat Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei. Milanović este, de asemenea, un adversar acerb al prim-ministrului conservator al Croaţiei, Andrej Plenković, şi al guvernului său.

Într-un discurs rostit după publicarea rezultatelor, Milanović a declarat că victoria sa a fost un semn de aprobare şi încredere din partea alegătorilor, dar a prezentat, de asemenea, un mesaj „despre situaţia din ţară pentru cei care trebuie să audă”.

„Le cer (celor din guvern) să audă. Asta este ceea ce cetăţenii au vrut să spună. Acesta nu este doar un sprijin pentru mine” a spus Milanovic.

Milanović, de 58 de ani, este cel mai popular politician din Croaţia şi este uneori comparat cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru stilul său combativ de comunicare cu adversarii politici.

Triumful său pregăteşte terenul pentru o confruntare politică constantă cu premierul Plenković, cu care s-a contrazis în timpul primului său mandat.

De asemenea, Milanović a câştigat confortabil primul tur de scrutin din 29 decembrie, lăsându-i pe Primorac, un medic legist care a candidat fără succes la preşedinţie anterior, şi pe alţi şase candidaţi la mare distanţă. Turul doi a fost necesar deoarece Milanović nu a reuşit să obţină 50% din voturi lipsindu-i doar 5 000 de voturi, în timp ce Primorac a rămas mult în urmă, cu 19%.

Alegerile au avut loc în contextul în care Croaţia, care are o populaţie de 3,8 milioane de locuitori, se confruntă cu o inflaţie galopantă, scandaluri de corupţie şi un deficit de forţă de muncă.

La votul de duminică, Milanović a criticat din nou UE ca fiind „în multe privinţe nedemocratică” şi condusă de oficiali nealeşi. Poziţia UE conform căreia „dacă nu gândeşti la fel ca mine, atunci eşti duşmanul” echivalează cu „violenţa mentală”, a declarat Milanović.

„Aceasta nu este Europa modernă în care vreau să trăiesc şi să lucrez. Voi lucra pentru a o schimba, atât cât pot în calitate de preşedinte al unei naţiuni mici”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62511473
Seulul estimează că numărul de morţi şi răniţi din rândul trupelor nord-coreene este de peste 3.000 după luptele din Kursk

Numărul de morţi şi răniţi din rândul trupelor nord-coreene în Ucraina a depăşit probabil 3.000 (aproximativ 300 au murit şi 2.700 au fost răniţi), a anunţat luni un deputat sud-coreean care a primit un raport de la agenţia de informaţii a ţării.

62511032
Președintele croat, aproape de victoria zdrobitoare în alegeri. Exit-poll-ul l-a creditat cu 77,8% din voturi

Preşedintele croat aflat la sfârşit de mandat, Zoran Milanovic, se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

62511558
Teoriile experților despre propagarea focului în incendiile care au distrus Los Angeles-ul. E specific „bazinului”

În California, colinele din nordul metropolei Los Angeles continuă să ardă, iar pompierii se aşteaptă la o înrăutățire a situației pe măsură ce vântul botezat Sfânta Ana își schimbă direcția, și se înteţeşte.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.