VIDEO. Un protestatar a dat foc Coranului în faţa Ambasadei Irakului din Copenhaga

62369087
Twitter

Un grup restrâns de protestatari danezi a incendiat luni un exemplar al Coranului, cartea sfântă a islamului, în faţa Ambasadei Irakului la Copenhaga.

Acest gest riscă să provoace o deteriorare suplimentară a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Grupul, care se autointitulează „Patrioţii danezi”, a organizat o demonstraţie similară şi săptămâna trecută, transmiţând evenimentul în direct pe Facebook.

Organizatorul demonstraţiei de luni de la Copenhaga a călcat în picioare Coranul şi i-a dat foc într-o tavă de aluminiu aşezată pe jos alături de un drapel irakian.

Câteva mii de irakieni au manifestat sâmbătă la Bagdad faţă de arderea sau profanarea Coranului în Suedia şi Danemarca, o acţiune convocată de partidele şi grupurile armate irakiene de guvernământ, multe dintre ele apropiate de Iran.

Săpămâna trecută, sute de protestatari au luat cu asalt Ambasada Suediei din centrul Bagdadului, escaladând zidurile acesteia şi dându-i foc în semn de protest faţă de acţiunile antiislam din Suedia.

Irakul l-a expulzat, de asemenea, pe ambasadorul Suediei la Bagdad. La rândul lor, Arabia Saudită şi Iranul i-au convocat pe reprezentanţii misiunilor diplomatice suedeze în aceste ţări, pentru a denunţa autorizarea dată de Stockholm unor acte de profanare a Coranului.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că oamenii care profanează Coranul ar trebui să suporte „cea mai severă pedeapsă”.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62368032
Incendiile din Grecia în imagini. Zeci de mii de oameni fug din calea flăcărilor devastatoare | Galerie Foto
Pompierii din Grecia se luptă să țină sub control 82 de incendii de vegetație care ardeau în toată țara, dintre care 64 au izbucnit duminică, cea mai călduroasă zi a verii de până acum, scrie The Guardian.
62369044
„Criza generalilor” din SUA. Cum reușeste un singur senator să blocheze 250 de promovări în cea mai puternică armată a lumii
Șeful Infanteriei Marine a Statelor Unite a demisionat pe 10 iulie, lăsând serviciul fără un lider pe termen lung confirmat, disputa politică a Americii asupra avortului împiedicând, indirect, aprobarea a sute de promovări în Armată.
62369037
Twitter și-a schimbat logo-ul. Celebra pasăre albastră a fost înlocuită cu un ”X”
Într-un rebranding radical, proprietarul Twitter, Elon Musk, a înlocuit emblematica pasăre albastră a Twitter cu ”X”.