Valul de caniculă paralizează regiuni din sudul Europei. Cinci oameni au murit în Italia, din cauza temperaturilor extreme

62559920
Shutterstock

Cinci decese s-au înregistrat în Italia din cauza căldurii extreme care afectează în continuare regiuni din sudul Europei, informează DPA.

Miercuri, până la ora 10:00 (08:00 GMT), temperaturile depăşiseră deja 30 de grade Celsius în Sicilia.

Turcia şi Grecia se confruntă, de asemenea, cu temperaturi ridicate, după ce în oraşul Istanbul mercurul termometrelor a ajuns la 36 de grade Celsius, iar în insula greacă Lesbos a ajuns la 38 de grade Celsius.

În Atena, Acropole şi alte situri antice populare vor fi închise la orele prânzului. Livratorii, muncitorii în construcţii şi lucrătorii din agricultură au fost de asemenea instruiţi să oprească lucrul.

Legislaţia din Grecia prevede astfel de măsuri pentru munca în aer liber, atunci când temperaturile depăşesc 40 de grade Celsius, aşa cum sunt aşteptate miercuri şi în zilele următoare.

Medicii au avertizat că persoanele vârstnice şi copiii mici nu trebuie să stea prea mult în exterior, ca oamenii să consume cantităţi suficiente de apă şi să evite alcoolul.

Autorităţile italiene au anunţat că s-au înregistrat cel puţin cinci decese doar în regiunea sudică Apulia în ultimele zile, cauzate probabil de temperaturile ridicate.

La Palermo, capitala Siciliei, este în vigoare cel mai ridicat nivel de alertă. Avertismente de caniculă sunt de asemenea în vigoare în multe alte oraşe.

Un front de presiune ridicată din Africa, denumit de meteorologi Kamel, urmează să aducă temperaturi de până la 45 de grade Celsius în sudul Italiei.

Turcia este, de asemenea, afectată de un val de caniculă. Marţi, temperaturi de peste 40 de grade Celsius au fost înregistrate în şase din cele 81 de provincii din ţară, iar temperaturile sunt aşteptate să crească şi mai mult miercuri.

Căldura este însoţită şi de secetă, care permite propagarea mai rapidă a incendiilor forestiere. Pompierii se luptă la această oră cu trei incendii active.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62562018
Tripleți identici, veniți pe lume în Slovacia. Un caz medical care apare o dată la 100 de milioane de nașteri

Tripleţi identici s-au născut în Slovacia, potrivit Spitalului universitar pentru copii din Caşovia, care a explicat că este un caz medical extrem de rar - aproximativ o dată la 100 de milioane de naşteri, informează DPA.

62327859
Un fost ministru al Transporturilor din Grecia a fost trimis în judecată în dosarul accidentului feroviar devastator din 2023

Parlamentul grec a votat pentru trimiterea în judecată a fostului ministru al transporturilor Kostas Karamanlis, pentru presupusa responsabilitate parţială în accidentul feroviar din 2023, cel mai grav din ţară, care a făcut 57 de morţi.

62481851
Comandantul-șef al Armatei Ucrainei îi cere lui Trump să ajute Kievul să mute războiul pe teritoriul rus

Într-un interviu acordat ziarului The Washington Post, publicat pe 23 iulie, comandantul șef al Forțelor Armate Ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a cerut Statelor Unite și Europei să furnizeze armatei ucrainene rachete cu rază lungă de acțiune. 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.