Uniunea Europeană şi Consiliul de Cooperare al Golfului pledează pentru un „sprijin financiar durabil” pentru palestinieni

62289502
Shutterstock

Uniunea Europeană şi Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) au pledat marţi, într-o reuniune a miniştrilor lor de externe în capitala Omanului, Muscat, pentru 'un sprijin financiar durabil' în favoarea palestinienilor, transmite AFP.

UE şi CCG „au subliniat importanţa unui sprijin financiar durabil pentru UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni) şi a continuării ajutorului umanitar şi de dezvoltare către palestinienii din teritoriile ocupate', a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

UE anunţase luni că va proceda la o reexaminare a programului său de ajutor pentru dezvoltare în favoarea palestinienilor, după atacul Hamas asupra Israelului, precizând că ajutorul umanitar nu este vizat.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat marţi referitor la acest subiect că nicio plată nu va fi întreruptă cât timp reexaminarea este în curs.

Potrivit lui Borell, informaţia potrivit căreia Germania a decis să îşi anuleze ajutorul pentru palestinieni după ofensiva Hamas este 'falsă'.

„Ministrul german a spus în mod clar că nu este deloc vorba despre aşa ceva şi că Germania va continua să furnizeze acest sprijin', le-a spus Borrell jurnaliştilor.

Germania şi-ar putea evalua programele pe termen mediu şi lung, dar 'nu să le suspende', a adăugat el.

Uniunea Europeană, principalul susţinător financiar al palestinienilor, a alocat circa 1,2 miliarde de euro pentru 2021-2024 pentru finanţarea de proiecte, mai ales în educaţie şi sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62393287
Români blocați într-o zonă extrem de periculoasă în Israel, după ce mai multe companii aeriene și-au anulat cursele
De la începutul conflictului din Israel, peste 1.500 de români s-au întors în țară. Sunt speriați, dar teferi.
62393277
De ce o invazie terestră israeliană în Fâșia Gaza ar fi extrem de complicată. Avertismentul specialiștilor
Au fost deja zile grele de bombardamente susținute în Fâșia Gaza, însă israelienii spun că este abia începutul. Răspunsul la atacurile teroriste de sâmbătă va fi total, iar asta include și perspectiva înfricoșătoare a unei invazii terestre.
62393274
„Pur și simplu i-au măcelărit”. Mărturii tulburătoare ale unor supraviețuitori din masacrul din Israel
Zeci de tancuri și mii de soldați israelieni sunt la frontiera cu Fâșia Gaza, gata să înceapă o incursiune terestră. În timp ce responsabilii cântăresc riscurile și beneficiile, aviația bombardează sistematic ținte din Gaza.