Ungaria reacționează dur după ce i s-a sugerat să părăsească UE. „Nu vrem să o părăsim, vrem să o salvăm de ipocriți”

62197869
Getty

Liderii UE l-au condamnat dur joi pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru legea sa împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor, considerată homofobă, relatează AFP, conform Agerpres.

Controversata legislaţie ungară a stârnit o dezbatere neobişnuit de aprinsă la summitul celor 27 de ţări de la Bruxelles, potrivit participanţilor.

''Nu a fost o discuţie diplomatică, a fost mai degrabă o confruntare", a comentat premierul belgian Alexander De Croo, calificând acest moment drept "istoric".

Legea a determinat 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Belgia, să le scrie liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU Antonio Guterres (invitat la summit) despre necesitatea de a susţine valorile europene.

De Croo a subliniat că ''aproape toţi'' participanţii l-au criticat pe liderul suveranist, care nu a putut conta decât pe sprijinul omologului său polonez şi 'puţin' pe al celui sloven.

''Discuţia a fost animată şi foarte, foarte sinceră', a declarat cancelarul german, Angela Merkel. ''Am fost cu toţii foarte clari în ceea ce priveşte valorile fundamentale care sunt importante pentru noi''.

Premierul olandez, Mark Rutte, a fost foarte ofensiv, spunând că Ungaria, cu legea sa, nu mai are "nimic de făcut în Uniunea Europeană". El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat "care a fost creat în acest scop" şi să părăsească Uniunea - aşa cum au făcut britanicii, potrivit unei surse europene.

Potrivit acestei surse, premierul luxemburghez, Xavier Bettel, a declarat că s-a depăşit o "linie roşie", iar suedezul Stefan Lofven a avertizat că concetăţenii săi nu doresc să "trimită bani către o ţară" care acţionează în acest fel, deşi fondurile europene reprezintă o importantă mană cerească pentru Ungaria.

Legea prevede că "pornografia şi conţinutul care prezintă sexualitatea sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile persoanelor sub 18 ani".

Această lege ''nu mi se pare că este conformă cu valorile noastre'', a apreciat preşedintele francez, Emmanuel Macron, sperând să poată să-l convingă pe liderul ungar de o ''schimbare a acestui text''.

''Legea nu se referă la homosexuali, (ci) la modul în care părinţii vor să îşi educe copiii în materie de sex", s-a apărat Orban, acuzându-i pe omologii săi europeni că nu au citit-o.

„Ungaria nu doreşte să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi", a scris pe Twitter ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga.

Textul controversat i-a adus Budapestei o scrisoare de mustrare din partea Comisiei, care i-a dat termen până la 30 iunie pentru a răspunde. Executivul UE are competenţa de a iniţia proceduri pentru încălcări ale legislaţiei UE care ar putea duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la aplicarea de sancţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62198115
Există sau nu viață extraterestră? Serviciile secrete americane dezvăluie raportul despre OZN-urile observate

Serviciile secrete americane au recunoscut că nu pot explica ce anume sunt obiectele zburătoare observate mai ales de piloţi militari, dar au spus că nu există dovezi care să le lege de forme de viaţă extraterestră.

62198105
Cine este atacatorul din Germania, care a ucis 3 oameni cu cuțitul pe stradă. Momentul atacului

Trei persoane au fost ucise şi alte cinci rănite grav vineri în urma unui atac cu cuţitul în oraşul bavarez Würzburg din sudul Germaniei, comis de un somalez în vârstă de 24 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP şi DPA.

62198096
Doi fraţi co-fondatori ai platformei de criptomonede Africrypt sunt de negăsit după dispariţia a 3,6 miliarde de dolari

Doi fraţi co-fondatori ai platformei de criptomonede Africrypt din Africa de Sud sunt de negăsit după dispariţia, în aprilie, a 3,6 miliarde de dolari, au declarat vineri avocaţii investitorilor păgubiţi, transmite Reuters, conform News.ro.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.