Ungaria critică atitudinea „stupidă” a Suediei în privința Turciei: „Să fie puțin mai atentă, dacă vrea să adere la NATO”

62320809
Profimedia

Ungaria a calificat marţi atitudinea Suediei drept "stupidă", după ce un activist de extremă-dreapta a ars un exemplar din Coran la Stockholm, incident care a determinat Ankara sa blocheze aderarea ţării nordice la NATO.

Profanarea unei cărţi religioase este "inacceptabilă", a reacţionat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în cursul unei conferinţe de presă la Budapesta împreună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, scrie AFP, citată de Agerpres.

Iar a insista asupra libertăţii de exprimare, aşa cum a făcut premierul suedez, Ulf Kristersson, pentru a justifica autorizarea demonstraţiei, este "stupidă", a afirmat el.

"Dacă o ţară doreşte să adere la NATO şi încearcă să obţină sprijinul Turciei, atunci probabil că ar trebui să fie puţin mai atentă", a apreciat responsabilul ungar.

În urma invaziei ruseşti a Ucrainei, Finlanda şi Suedia au prezentat o candidatură comună în vederea aderării la Alianţa Nord-Atlantică, abandonând decenii de nealiniere militară.

Aceasta, care trebuie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toate, cu excepţia Turciei şi Ungariei.

Suedia în NATO, un scenariu împiedicat de Turcia

Deja acuzată că găzduieşte "terorişti" kurzi, Suedia se află într-un impas pentru a obţine unda verde din partea Ankarei după o serie de manifestaţii anti-turce la Stockholm şi arderea unui Coran.

În ce o priveşte, Budapesta susţine că "nu are obiecţii" la aderarea celor două ţări.

"Avem o poziţie clară", a subliniat Szijjarto. "Susţinem extinderea NATO, iar când parlamentul se va întruni din nou în februarie, problema va fi pe ordinea de zi şi o vom rezolva rapid", a promis el.

Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui blocaj legislativ, iar opoziţia acuză guvernul că tergiversează lucrurile.

Premierul naţionalist Viktor Orban, un aliat al preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, întreţine, de asemenea, o poziţie ambiguă cu privire la războiul din Ucraina.

Deși a condamnat ofensiva rusă, el susţine Kievul doar cu jumătate de gură, spre deosebire de partenerii săi din UE, şi continuă să menţină strânse legături energetice cu Moscova.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62320804
VIDEO ȘOCANT | Momentul în care un bărbat fără picioare este împușcat de trei polițiști

Trei ofițeri de poliție de la Departamentul de Poliție Huntington Park din California, SUA, au împușcat un bărbat, tatăl a doi copii, în vârstă de 36 de ani, de cel puțin opt ori, după ce a încercat să fugă din scaunul cu rotile.

62320106
O fetiţă de patru ani a murit în urma unui atac al unui câine. „Un incident tragic”

O fetiţă de patru ani a murit în urma unui atac al unui câine în Milton Keynes, Marea Britanie, a anunţat Poliţia.

 

62320785
Pamela Anderson, apariție spectaculoasă la evenimentul de lansare a documentarului „Pamela, o poveste de dragoste”

Actrița Pamela Anderson a avut o apariție spectaculoasă la evenimentul de lansare a documentarului „Pamela, o poveste de dragoste”. Filmul prezintă cu lux de amănunte viața tumultoasă a vedetei.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.