Parlamentul ungar a adoptat cu 136 de voturi la 51 textul care abrogă legislaţia ce interzice, începând din 2021, în numele "protecţiei copilului", evocarea homosexualităţii şi identităţii de gen în prezenţa minorilor, scrie News.ro.
Acesta este primul semn clar al unei schimbări de politică privind drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor în Ungaria după venirea la putere a premierului conservator Peter Magyar.
„Faptul că restricţiile accesului la conţinuturi LGBT+ sunt abrogate este cu siguranţă un progres important şi pozitiv", a salutat Tamas Dombos de la organizaţia de apărare a drepturilor omului Hatter Society.
Peter Magyar susţine că aceste modificări vor permite Ungariei să se conformeze dreptului european.
Însă el a prezentat aceste schimbări nu ca pe o restabilire a drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, ci ca pe o consolidare a reglementărilor existente privind protecţia copilului, "indiferent de orientarea sexuală".
Partidul său Tisza dispune de o majoritate confortabilă de două treimi care-i permite să nu aibă nevoie de susţinerea Partidului Fidesz al lui Viktor Orban, care a anunţat că va vota "împotrivă".
Ce prevede legea
Viktor Orban a restrâns în mod treptat drepturile comunității LGBTQ+ în Ungaria, începând din 2020, prin interzicerea recunoaşterii juridice a persoanelor transsexuale.
Legislaţia a fost introdusă în 2021, sub forma unei adăugări la reglementările existente privind protecţia copilului, menite în mod oficial să lupte împotriva pedofiliei.
Ea interzicea să se vorbească în prezenţa persoanelor în vârstă de până la 18 ani despre homosexualitate şi despre altă identitate de gen decât sexul atribuit la naştere.
Acest text a indignat activişti şi numeroşi lideri ai Uniunii Europene (UE), care denunţau stigmatizarea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi un amestec stabilit între relaţiile homosexuale şi pedofilie.
Anul trecut, această legislaţie a fost înăsprită şi mai mult, pentru a fi folosită ca bază în vederea interzicerii Gay Pride.
În aprilie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cea mai înaltă jurisdicţie a UE, a stabilit că legea din 2021 încălca "însăşi identitatea" Uniunii Europene.
În urma acestei hotărâri a CJUE, poliţia a autorizat în acest an Gay Pride.
Modificările adoptate marţi abrogă "dispoziţiile homofobe şi transfobe" ale legii, pentru ca aceasta să se conformeze hotărârii CJUE, declară Tamas Dombos.
Legea interzice pornografia, exploatarea sexuală şi alte conţinuturi considerate susceptibile „să compromită grav dezvoltarea fizică, intelectuală, emoţională sau morală a copilului".
"Însă mai sunt multe de făcut", apreciază Tamas Dombos.
"Iar noi nu ştim dacă Guvernul lucrează la asta", adaugă acest activist al drepturilor LGBT+, care citează, de exemplu, imposibilitatea ca persoanele transgen să obţină o recunoaştere legală, inclusiv în urma unei tranziţii, sau ca cuplurile de acelaşi sex să adopte copii.