Un patron de restaurant care a ținut în sclavie un bărbat de culoare, condamnat la 10 ani de închisoare și plata a 500.000 $

62188294
Getty

Un patron de restaurant din SUA care a obligat un bărbat de culoare cu dizabilități mentale să muncească timp de mai mulți ani fără plată a fost condamnat la 10 ani de închisoare și obligat să-i achite acestuia aproape 550.000 de dolari.

 

John Christopher Smith, din Carolina de Sud, a fost nevoit să lucreze la o cafenea din Conway fără plată de ani de zile, scrie CNN.

Managerul său, Bobby Edwards, a pledat vinovat de muncă forțată în 2018 și a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru abuzul său.

Smith, care are și dizabilități mentale, a fost forțat să lucreze peste 100 de ore pe săptămână timp de mai mulți ani, timp în care a fost supus și la tot felul de abuzuri verbale și fizice.

În primă instanță, managerul său a fost obligat să-i plătească aproape 273.000 de dolari, după ce a pledat vinovat, dar în aprilie o curte superioară a decis că suma este prea mică și a dublat-o.

Bobby Edwars trebuie acum să-i plătească fostului său angajat nu mai puțin de 546.000 de dolari.

 

Obligat să muncească peste 100 de ore pe săptămână

 

Curtea de Apel din Richmond, Virginia, a considerat că, pe lângă plata salariilor și a orelor suplimentare, bărbatul de culoare trebuie să beneficieze și de despăgubiri morale, conform Legii standardelor de muncă echitabile.

Legea prevede că dacă neplata salariilor unui lucrător dăunează standardului minim de viață atunci acestuia trebuie să i se achite dublul sumei respective.

Smith a început să lucreze la cafenea ca spălător de vase cu jumătate de normă la vârsta de 12 ani. În primii 19 ani, când restaurantul era condus de alți membri ai familiei lui Edwards, a fost plătit.

Dar după ce Edwards a preluat restaurantul în 2009, Smith a fost mutat într-un apartament de lângă restaurant și obligat să lucreze mai mult de 100 de ore în fiecare săptămână fără plată.

„Edwards a impus această muncă forțată profitând de dizabilitatea intelectuală a lui Smith și ținându-l izolat de familia sa, amenințându-l că va fi arestat și abuzându-l verbal”, se arată în decizia curții.

 

Îl biciuia și îl bătea cu pumnii sau tigaia

 

Smith s-a temut de Edwards, care odată a scufundat un clește metalic în ulei încins și l-a apăsat pe gâtul lui, când acesta nu a reușit să reaprovizioneze rapid bufetul cu pui prăjit, se spune în decizie.

De asemenea, Edwards l-a biciuit pe Smith cu centura, l-a lovit cu pumnul și l-a bătut cu tigăi de bucătărie.

De asemenea, Smith s-a temut de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă va încerca să evadeze.

"Am vrut să plec de acolo cu mult timp în urmă. Dar nu aveam pe nimeni la care să pot merge", a spus el. "Nu puteam merge nicăieri. Nu puteam să văd pe nimeni din familia mea".

Ruda unui angajat a alertat autoritățile cu privire la acest abuz în 2014, iar Departamentul pentru Servicii Sociale din Carolina de Sud l-a scos pe Smith din restaurant în acel an.

"Vorbim aici despre înrobire", a declarat atunci Abdullah Mustafa, șeful departamentului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
„Vaccinarea se accelerează în Europa”. Cel puțin un sfert din populația UE a primit o doză de vaccin anti-Covid 19

Peste un sfert din populaţia UE a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID19, a anunţat marţi Comisia Europeană, şi peste 9% dintre locuitorii blocului comunitar sunt de acum complet vaccinaţi, relatează AFP.

Germania va ridica mai multe restricţii, doar pentru persoanele vaccinate împotriva Covid-19

Germania va ridica mai multe restricţii pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, între care obligativitatea unui test negativ la intrarea în magazine sau limitările întâlnirilor private, a anunţat ministrul german al Justiţiei, Christine Lambrecht.

O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate

O parte din racheta chineză Long March 5B, lansată pe 29 aprilie, se va prăbuși în jurul datei de 10 mai pe Pământ, într-un punct de aterizare care rămâne deocamdată necunoscut.

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.