Un copil de 10 ani aflat pe moarte a fost făcut polițist pentru a i se împlini visul

62174929

Un copil de 10 ani bolnav de cancer cerebral, care își trăiește ultimele zile, a fost făcut polițist la Cernăuți, pentru a i se împlini astfel visul. La emoționanta ceremonie au participat 80 de polițiști, iar la final copilul a plecat în misiune.

 

Sashko Andriychuk, un băiețel în vârstă de 10 ani bolnav de meduloblastom (o formă de cancer la creier) în ultimul stadiu, a fost făcut polițist în Cernăuți pentru a i se împlini visul, în cadrul unei ceremonii impresionante, la care au participat 80 de polițiști, cu toate mașinile aflate în dotarea lor, scrie Obiectiv de Suceava.

Copilul își trăiește ultimele zile alături de mama sa la un centru din Cernăuți, pentru că doctorii din Kiev au spus că nu mai are nicio șansă și nu vor să-l mai ”tortureze” prin chemoterapie.

Nu s-a putut duce acasă, pentru că are ”un tată tiran” și a suferit din cauza violenței domestice, povestește Alina Bodnar, o apropiată a familiei.

Sasha nu mai poate vorbi, mănâncă printr-un tub și jumătate din corpul său este paralizat. Dar copilul visează și le explică visele celor din jur cât de bine poate.

„Scrie cu degetele pe gadget. L-am întrebat la ce visează, ce îl va face fericit și îl va face să zâmbească. El a răspuns într-un cuvânt: „Poliție”. Polițiștii sunt idolii săi. El a spus că va fi cu siguranță unul dintre ei când va crește. Ne-a emoționat foarte mult acest lucru, pentru că înțelegem că el nu va deveni polițist. Dar putem să ne unim și să facem totul pentru a-l face să se simtă ca unul dintre ei”, a spus Marta Levchenko, o voluntară care s-a ocupat de cazul lui Sasha.

 

I-au dat uniformă, l-au făcut polițist și l-au trimis în prima lui misiune

 

Povestea copilului care visează în ultimele sale zile de viață să fie polițist i-a impresionat pe polițiștii din toată țara, care au decis să îl primească în rândurile lor pe băiat. Să-i împlinească astfel visul, chiar dacă în realitate acest lucru nu va fi posibil.

„Mama știe asta, știm cu toții și suntem pregătiți pentru asta, dar suntem încă gata să luptăm. Poate că vreun doctor minune îi va vedea povestea și ne va da speranță. Suntem gata să facem totul pentru a nu-l lăsa pe acest băiat luminos să plece”, a adăugat Martha Levchenko.

Sute de polițiști din Ucraina l-au căutat pe băiat și s-au organizat pentru a-l primit pe Sasha cât mai repede printre ei.

Au realizat un formular de nume special pentru el, iar pe 15 februarie (Ziua internațională a copiilor bolnavi de cancer) aproape 80 de polițiști din regiunile Cernăuți și Ivano-Frankovsk au venit în vizită la Sasha.

Oamenii legii i-au dat uniformă și l-au trimis pe copil la prima „îndatorire”. „Am implicat toate vehiculele disponibile și utilizate de către departamentul de poliție de patrulare”, a declarat Oleh Yosypiv, șeful Poliție de Patrulare.

„I s-a prezentat o uniformă și o insignă, după care a fost invitat în stradă. Acolo toți polițiștii l-au întâmpinat cu aplauze și au făcut un ritual de inițiere la rânduri. Apoi băiatul a ales mașina în care a făcut prima sa patrulă reală”, a mai povestit polițistul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Sechestrarea prințesei Latifa, anchetată de ONU. Rodney Dixon: „Vrem să ştim dacă este în siguranță sau în viață”

Cazul prinţesei Latifa, fiica sechestrată a şeicului din Dubai, ia amploare. Reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite intenţionează să discute cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite despre situația prințesei.

Demolare spectaculoasă. Fostul cazino al lui Trump a fost pus la pământ cu 300 de cartușe de dinamită

Demolare spectaculoasă în Atlantic City, Statele Unite. Un fost cazino, cu 34 de etaje, a fost pus la pământ în doar câteva secunde.

Amazon, chemat în judecată de procuratura statului New York. Acuzațiile sunt legate de COVID-19

Gigantul Amazon a fost dat în judecată de procurorul general din New York, pentru nerespectarea măsurilor de siguranță în timpul pandemiei de COVID-19. Acuzațiile se referă la fapte petrecute în două depozite.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.