Un bărbat a ținut ascuns cadavrul colegului său de apartament în congelator timp de aproape doi ani

62344580
Getty

Un bărbat a pledat vinovat după ce a ținut ascuns cadavrul colegului său de apartament într-un congelator, timp de doi ani.

 

 

John Wainwright, în vârstă de 71 de ani, a murit în septembrie 2018, dar corpul său a fost descoperit în congelator abia în august 2020.

Damion Johnson, în vârstă de 52 de ani, a apărut, marți, la Derby Crown Court, unde a pledat vinovat de împiedicarea înmormântării legale și decente a trupului colegului său de apartament, pe care l-a ținut ascuns în congelator, timp de aproape doi ani, scrie Mirror.

Anchetatorii nu au stabilit încă cauza morții bărbatului.

Cu toate acestea, Damion Johnson, în vârstă de 52 de ani, a pledat nevinovat pentru trei capete de acuzare.

Johnson este acuzat că a folosit în repetate rânduri cardul bancar al lui Wainwright pentru a plăti bunuri, a retras bani de la bancomate și a transferat fonduri în propriul cont bancar.

Raglan Ashton, avocatul bărbatului, a declarat la audieri, în apărarea lui Johnson, că banii din contul lui Wainwright reprezentau fonduri comune pe care acesta avea dreptul să le folosească.

El spune că nu a acționat în mod necinstit, și susține că avea dreptul la fondurile din contul domnului Wainwright. Aranjamentul a fost că banii ar fi fost depuși în contul comun al lui Wainwright, așa că, în esență, el susține că erau și fondurile sale și, pe scurt, avea dreptul la ele”, a declarat avocatul bărbatului.

Presupusele infracțiuni au avut loc în perioada în care Johnson și Wainwright locuiau împreună într-un apartament din centrul orașului Birmingham.

Bărbatul este acuzat de:

- Împiedicarea înmormântării legale și decente a unui cadavru, între 1 septembrie 2018 și 22 august 2020.

- Fraudă prin faptul că a folosit în repetate rânduri cardul bancar al lui Wainwright pentru a plăti bunuri.

- Fraudă prin faptul că a folosit cardul bancar al lui Wainwright pentru a retrage bani de la bancomate.

- Fraudă prin faptul că a transferat bani din contul bancar al lui Wainwright în contul său.

Procesul pentru acuzațiile de fraudă a fost stabilit pentru data de 7 noiembrie anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Citește și...
Serbia a decretat trei zile de doliu naţional după atacul armat dintr-o şcoală din Belgrad soldat cu 9 morţi

Ministrul Educaţiei din Serbia, Branko Ruzic, a anunţat că guvernul de la Belgrad decretează trei zile de doliu naţional după tragedia de miercuri, începând de vineri, 5 mai, şi până duminică, relatează Tanjug.

„A fost oribil!”. Mărturisirile unui elev care a scăpat din masacrul din Belgrad. Atacatorul de 14 ani ar fi fost drogat

Atac armat într-o scoala gimnazială din Belgrad! Un paznic și opt elevi au fost uciși miercuri dimineață, după ce un băiat de clasa a VII-a a deschis focul în clasă.

Cine este elevul de clasa a VII-a care a planificat timp de o lună atacul ucigaș din Belgrad. Avea ”listă neagră” cu colegii

Elevul de clasa a VII-a, care a ucis, miercuri, opt copii şi un paznic la şcoala din Belgrad unde învăţa, şi-a planificat atacul cu o lună înainte și avea o listă cu potenţiale victime. Mai mult, chiar el a sunat la poliţie să anunţe masacrul.

 

 

Recomandări
De ce a fost ridicat Călin Georgescu de DIICOT. Rolul jucat de Ionel Rusen în presupusa înșelăciune de 1 milion de euro

Dosarul care l-a adus în dimineaţa zilei de luni la DIICOT pe fostul candidat la preşedinţia României - Călin Georgescu şi pe soţia acestuia, Cristela, îşi are originile în 2021, când o întâlnire a dus la o promisiune de finanţare de 6 milioane de euro.

DNA face percheziții în trei vămi. Sunt investigate fapte de corupție

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în Vămile Siret, Racovăţ şi Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie comise de vameşi.

Ce plan are premierul desemnat. Siegfried Mureşan vrea ca audierile miniştrilor propuși de el să dureze cel puţin o oră

Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierile miniştrilor propuşi să dureze cel puţin 60 de minute.