Un avion Ryanair a fost obligat să aterizeze la Berlin în urma unei alerte cu bombă

61910478

Un avion al companiei Ryanair care zbura de la Dublin la Cracovia a fost obligat să aterizeze la Berlin în timpul nopţii de duminică spre luni, în urma unei alerte cu bombă, înainte să îşi poată continua zborul, relatează luni France Presse.

"Măsurile de securitate ale poliţiei s-au încheiat fără a fi detectat niciun pericol", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze.

"Pasagerii au putut să-şi reia zborul către Polonia la bordul unui aparat de rezervă", a adăugat ea, fără a oferi mai multe detalii cu privire la motivele alertei.

Potrivit cotidianului Bild Zeitung în special, a fost o ameninţare cu bomba, care s-a dovedit a fi neîntemeiată, scrie Agerpres.

Avionul care transporta 160 de persoane a aterizat la ora locală 20:08 (18:08 GMT) pe o pistă a aeroportului Berlin-Brandenburg din sudul capitalei germane.

Potrivit presei germane, bagajele pasagerilor au fost puse pe pistă pentru a fi percheziţionate de echipe cu câini, în timp ce avionul a fost înconjurat de numeroase vehicule de poliţie şi de pompieri.

"Aparatul companiei Ryanair a solicitat o aterizare de urgenţă şi a obţinut imediat autorizaţia", a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului Jan-Peter Hack pentru cotidianul Bild, precizând că pasagerii au fost conduşi la terminal pentru a lua acolo masa.

În iulie 2020, un avion Ryanair care efectua aceeaşi legătură Dublin-Cracovia a trebuit să aterizeze de urgenţă la Londra în urma unei ameninţări cu bomba, care s-a dovedit a fi de asemenea falsă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62193035
Rata deceselor de COVID a scăzut cu 95% într-un oraș din Brazilia care a vaccinat aproape toată populația adultă
Serrana, un oraş din statul brazilian Sao Paulo, a raportat o scădere cu 95% a deceselor asociate maladiei COVID-19 după ce a vaccinat aproape toată populaţia sa de vârstă adultă, a anunţat duminică postul TV Globo, citat de Reuters.
62127891
NSA i-a spionat pe Angela Merkel şi aliaţii europenii cu ajutorul serviciilor daneze
Statele Unite au spionat responsabili politici din Europa, printre care cancelarul german Angela Merkel, din 2012 până în 2014, cu ajutorul serviciilor daneze de informaţii, a raportat duminică presa daneză şi europeană, notează AFP.
62192999
Anchetă CNN: Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan după retragerea trupelor americane
Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan. Este concluzia unei anchete CNN. Potrivit jurnaliștilor americani, talibanii sunt în continuare prezenți în număr mare în această țară și au legături strânse cu alte organizații de insurgenți.