UE si SUA cer Bulgariei sa remedieze situatia romilor

60447900

Reprezentanti ai Uniunii Europene si Statelor Unite au cerut Bulgariei sa remedieze situatia populatiei rome, in cadrul unui seminar la Sofia, la care au participat lideri ai comunitatii rome din Balcani, inclusiv Romania.

Seminarul intitulat "Protectie, preventie si promovarea drepturilor romilor" a reunit reprezentanti romi din Bulgaria, Romania, Serbia si Macedonia. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al American Bar Association.

Potrivit lui Zinaida Zlatanova, directorul reprezentantei Comisiei Europene la Sofia, Bulgaria trebuie sa adopte masuri in cadrul unei strategii ample privind integrarea romilor, pana la sfarsitul anului 2011. Zlatanova a subliniat ca in aprilie 2011 va fi lansata Strategia UE privind Integrarea Romilor, iar UE le va cere statelor membre sa elaboreze strategii proprii pentru rezolvarea problemelor celor aproximativ 12 milioane de romi din Europa.

"Romii sunt cetateni bulgari, ei au de asemenea drepturi si merita protectia pe care voi si organizatiile voastre o pot furniza", a declarat ambasadorul Statelor Unite in Bulgaria, James Warlick, adresandu-se participantilor la forum.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
60449910
JPMorgan vrea sa achizitioneze 10% din Twitter, pentru 450 milioane dolari
Un fond de investitii al bancii americane JPMorgan intentioneaza sa achizitioneze cu 450 de milioane de dolari o participatie de 10% la reteaua de socializare pe Internet Twitter, potrivit unor surse apropiate situatiei.
Printul Andrew e implicat intr-un scandal sexual inainte de nunta anului
Inca un scandal la casa regala britanica, cu doua luni inainte de nunta printului William. Tabloidul Daily Mail a publicat o fotografie mai veche in care printul Andrew, fratele lui Charles, tine familiar de mijloc o tanara de numai 17 ani.
60421338
3 marinari romani au fost capturati de piratii somalezi, in largul Omanului
Romanii si alti 20 de marinari, se aflau la bordul unui vas grecesc sub pavilion panamez, care se indrepta spre Yemen. Stirea a fost confirmata de MAE, care a dat asigurari ca romanii sunt teferi si nevatamati.