Trupele ucrainene îşi consolidează poziţiile după un "succes parţial" în sud. Asaltul ruşilor continuă în est

62246591
Getty

Forţele ucrainene îşi consolidează poziţiile şi atacă pe frontul de sud, după ce au avut un "succes parţial" în ultimele 24 de ore.

Au opus rezistență în fața unui asalt rusesc masiv în est, a declarat miercuri un oficial cu rang înalt al Ministerului Apărării de la Kiev, relatează Reuters.

Ucraina a raportat recucerirea a opt sate din sud în ultimele două săptămâni. Deşi mici, aceste avansuri teritoriale sunt cele mai semnificative înregistrate de armata ucraineană din noiembrie până acum, pe măsură ce avansează în zonele puternic fortificate şi minate deţinute de ruşi, conform news.ro.

"Au avut un succes parţial în ultima zi, şi-au consolidat poziţiile în punctele care au fost atinse şi au uniformizat linia frontului", a declarat ministrul adjunct al apărării Hanna Maliar.

Ea a precizat că forţele Kievului continuă operaţiunile ofensive spre oraşul Melitopol, o fortăreaţă rusă aflată în adâncul teritoriului ocupat, şi spre Berdiansk, port la Marea Azov.

Kievul se pregăteşte de luni de zile pentru o contraofensivă văzută ca un moment crucial în războiul cu Rusia, dar a impus un embargo informaţional, iar rapoartele independente sunt rare.

Analiştii militari spun că este prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la succesul celor două săptămâni de operaţiuni. Aceştia spun că Kievul abia de acum încolo ar urma să-şi angajeze grosul forţelor sale, dintre care o parte au fost antrenate şi echipate de Occident, în timp ce avanposturile Ucrainei rămân la o anumită distanţă de principala linie defensivă a Rusiei.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au anunţat că şi-au provocat reciproc pierderi grele. Jurnaliştii Reuters care au vizitat săptămâna trecută două sate eliberate au văzut pe jos cadavre ale unor soldaţi ruşi morţi, precum şi vehicule blindate arse.

Maliar a mai spus, miercuri, că se duc lupte grele în est, în special în apropierea oraşului Lîman, pe care Kievul l-a recucerit de la forţele ruse în octombrie. "În est, apărătorii continuă să ţină piept unui asalt pe scară largă al forţelor ruseşti în direcţia Lîman şi Bahmut", a declarat Maliar.

Ea a precizat că estul a rămas principalul punct de concentrare a acţiunilor ofensive ale Rusiei şi că Moscova urmăreşte în continuare să ajungă la graniţele regiunilor Doneţk şi Luhansk, care alcătuiesc zona industrială Donbas.

Pe de altă parte, Rusia a declarat că apărarea sa aeriană a doborât miercuri trei drone în regiunea Moscovei, în ceea ce a numit o tentativă de atac ucrainean.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62347423
Un elicopter militar ungar s-a prăbuşit în Croaţia. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa
Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii miercuri a unui elicopter militar ungar într-un canion dintr-o regiune muntoasă din Croaţia, potrivit serviciilor de urgenţă locale, citate de France Presse.
62359322
„Sunt o sfidare politică deschisă”. Tensiuni între China și Statele Unite după ce Joe Biden l-a numit dictator pe Xi Jinping
China a ripostat miercuri după ce preşedintele american Joe Biden s-a referit la preşedintele Xi Jinping ca la un "dictator". La rândul său, Rusia a profitat de ocazie pentru a critica SUA şi a-şi preţui aliatul chinez.
62359308
Descoperirea îngrozitoare făcută de un băiat care și-a luat mâncare de la cantina școlii. Ce se afla, de fapt, în farfurie
Un băiat de liceu, care a descoperit ceva ciudat în mâncarea pe care o luase de la cantina liceului, a aflat în urma controalelor pe care le-au făcut autoritățile ce era, de fapt, în farfuria lui.