Trump amână războiul comercial declarat Chinei. Ce a acceptat Xi Jinping

62005719
Getty

Președintele american Donald Trump a amânat pentru 90 de zile decizia de a impune taxe de 25% importurilor provenite din China. Decizia vine după o cină de lucru cu omologul său chinez Xi Jinping.

Trump a declarat că cina lor după summit-ul G20 din Buenos Aires „a fost o întâlnire grozavă şi productivă plină de posibilităţi nelimitate atât pentru SUA cât şi pentru China”, informează The Guardian, conform News.ro.

Într-un comunicat emis de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, sunt enumerate concesiile pe care preşedintele Chinei le-ar fi făcut, printre care şi oprirea exporturilor de fentanil, un opiat sintetic, care poate fi folosit şi ca drog recreaţional şi impunerea pedepsei cu moartea pentru traficanţii de fentanil. În comunicat se arată că Xi, „într-un gest umanitar minunat, a căzut de acord să numească fentanilul ca fiind o substanţă interzisă, însemnând că cei care vând fentanil în SUA vor fi eligibili pentru cea mai dură pedeapsă din lege”.

În comunicatul de presă este precizat că Trump nu îşi va duce la capăt ameninţarea de a mări taxele vamale pentru bunurile din China de la 10% la 25% în noul an. Au existat îngrijorări că o astfel de majorare ar putea declanşa un război comercial între cele două ţări. Conform lui Sanders, Xi a căzut de acord ca ţara sa să cumpere „o cantitate nestabilită încă, dar foarte substanţială, de produse agricole, din sectorul energetic, industrial şi altele din SUA pentru a reduce diferenţa în comerţ între cele două ţări”.

Sanders a precizat că cei doi lideri au căzut de acord să înceapă imediat negocieri privind „schimbări structurale” la probleme cronice, printre care şi practica de a forţa investitorii americani să renunţe la cunoştinţele tehnologice şi protecţia proprietăţilor. Negocierile vor include şi furturile cibernetice, servicii şi agricultura.

„Ambele părţi au căzut de acord că vor încheia aceste negocieri în următoarele 90 de zile. Dacă la sfârşitul acestei perioade părţile nu pot ajunge la un acord, taxele de 10% vor fi ridicate până la 25%”, a precizat Sanders.

Guvernul chinez, a salutat, de asemenea, deznodământul discuţiilor. „Cei doi preşedinţi au căzut de acord că cele două părţi pot şi trebuie să îşi îmbunătăţească relaţiile bilaterale. Discuţiile privind problemele economice şi comerciale au fost foarte pozitive şi constructive. Cei doi şefi de stat au ajuns la un consens pentru a opri majorarea reciprocă a noilor taxe”, declarat Wang Yi, principalul diplomat chinez, la Buenos Aires. El a adăugat: „China este dispusă să mărească importurile în concordanţă cu nevoile pieţei interne şi nevoile oamenilor, inclusiv produse din SUA, pentru a micşora diferenţa în comerţ”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61952975
Şeful Pentagonului condamnă Rusia. Cele 3 acuzaţii lansate de Mattis
Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a lansat un atac de o duritate fără precedent la adresa Kremlinului
61959031
Poliţia israeliană a recomandat inculparea lui Netanyahu. Premierul respinge acuzaţiile
Poliţia israeliană recomandă inculparea premierului Netanyahu pentru corupţie
62005701
SUA, în doliu după moartea lui George Bush Sr. Cariera remarcabilă a celui de-al 41-lea președinte american
Statele Unite sunt în doliu. George Bush Senior, al 41-lea preşedinte american, a murit la 94 de ani, în locuinţa lui din Houston.