Sute de mii de credincioşi hinduşi din Malaysia celebrează sărbătoarea Thaipusam. GALERIE FOTO

62519043
Getty

Sute de mii de credincioşi hinduşi au umplut marţi templele din Malaysia pentru a celebra sărbătoarea Thaipusam, unii dintre ei străpungându-şi diferite părţi ale corpului cu cârlige şi ţepuşe pentru a-şi manifesta credinţa, transmite AFP.  

Sărbătoarea Thaipusam este una dintre sărbătorile religioase cele mai importante pentru hinduşii tamili, în special în Malaysia, ţară majoritar musulmană în care persoanele de origine indiană reprezintă aproximativ 7% din populaţia de 34 de milioane de locuitori.

Aceste festivităţi se desfăşoară de asemenea în India şi la Singapore.

Festivalul Thaipusam celebrează victoria zeului hindus Murugan asupra demonului Surapadman cu ajutorul unei suliţe încărcate cu forţă divină ce i-a fost oferită lui Murugan de către mama sa, zeiţa Parvati.

De mai bine de un secol, festivităţile sunt concentrate la peşterile Batu, la periferia capitalei, Kuala Lumpur, în vestul ţării.

Credincioşii aduc drept ofrande ulcioare cu lapte şi poverile grele denumite "kavadis", pe care le poartă pentru a-i solicita ajutorul zeului Murugan, în timp ce urcă desculţi cele 272 de trepte spre templu. Unele "kavadis" pot cântări 100 de kilograme. Credincioşii care le poartă dansează în sunetul instrumentelor de percuţie şi al cântecelor religioase. De asemenea, în semn de penitenţă, credincioşii îşi străpung corpul cu cârlige şi ţepuşe.

"Ne rugăm în fiecare zi, dar odată ce rugăciunile noastre sunt ascultate, îi mulţumim Domnului Murugan. Purtăm kavadi şi vase de lapte pentru a ne îndeplini dorinţele", spune Revathi Ramasundra, 45 de ani.

"Anul acesta mă rog pentru educaţia copiilor mei şi pentru perspectivele mele de carieră", a declarat şi Mahendran Masialamoney, un om de afaceri prezent la templul de la peşterile Batu.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Donald Trump avertizează că „se va dezlănţui iadul” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz

Preşedintele american Donald Trump a promis luni "iadul" dacă Hamasul nu îi eliberează pe toţi ostaticii israelieni până sâmbătă, după ce mişcarea a ameninţat că va amâna următoarea eliberare prevăzută de armistiţiul în vigoare în Fâşia Gaza.

 

Summitul pentru Acţiune privind AI de la Paris: Două viziuni asupra lumii între Europa și SUA

Summitul pentru Acţiune privind AI de la Paris, organizat pentru a identifica o poziţie comună faţă de o inteligenţă artificială mai etică şi controlată, a evidenţiat confruntarea a două viziuni asupra lumii.

Guvernul Viktor Orban publică ”lista neagră” a presei din Ungaria finanțată de USAID pentru promovarea ”agendei globaliste”

Un subaltern al lui Viktor Orban a publicat o ”listă neagră” a presei din Ungaria, despre care susține că a fost finanțată de USAID pentru promovarea ”agendei globaliste” și lupta împotriva guvernului de la Budapesta.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.