Șeful serviciilor secrete ucrainene: Existența Ucrainei ar fi amenințată dacă negocierile de pace nu încep înainte de vară

62389566
Getty

Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kirill Budanov, le-a spus deputaților Radei Supreme că pentru existența țării este important să se poarte negocieri pentru încheierea războiului înainte de vara lui 2025.

El a spus acest lucru la o ședință închisă în cadrul Parlamentului din Ucraina, a informat Ukrayinska Pravda pe 27 ianuarie, citând unul dintre deputați.

Potrivit interlocutorului publicației, unul dintre participanții la întâlnire a întrebat: „Cât timp mai avem?” O sursă din Ukrayinska Pravda a citat răspunsul lui Budanov:

”Dacă nu există negocieri serioase înainte de vară, atunci ar putea începe procese foarte periculoase pentru însăși existența Ucrainei”.

„Toți s-au uitat unul la altul și au tăcut”, a spus deputatul publicației.

Servicii secrete ucrainene neagă declarația

Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei a anunțat în după-amiaza zilei de 27 ianuarie că citatul lui Budanov vehiculat în mass-media „nu corespunde realității”.

„Îndemnăm pe toți reprezentanții presei să nu răspândească zvonuri, informații neverificate și oficial neconfirmate, în special pe probleme de protecție în timpul războiului”, se spune în declarație.

În același timp, Direcția Principală de Informații a subliniat că mass-media a citat cuvintele lui Budanov rostite la o întâlnire clasificată drept „secretă”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este interesat să poarte negocieri de pace cu Rusia, a declarat mai devreme președintele american Donald Trump.

După ce s-a întors la Casa Albă, Trump a spus că vrea să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean. Trump a amenințat că va înăspri sancțiunile împotriva Rusiei dacă Putin nu va fi de acord cu negocierile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62514948
Boicot național la cumpărături în Croația, în semn de protest față de scumpiri. Vânzările magazinelor au scăzut cu 50%

Croații au declanșat un boicot național împotriva cumpărăturilor, în semn de protest față de scumpiri. Magazinele au raportat în weekend vânzări cu 50% mai mici, iar comercianții s-au arătat șocați de mișcarea susținută chiar și de către miniștri.

 

62409854
Consiliul Uniunii Europene prelungeşte sancţiunile împotriva Rusiei pentru încă şase luni

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis să prelungească pentru încă şase luni, până la 31 iulie 2025, măsurile restrictive aplicate contra Rusiei pentru acţiunile sale continue de destabilizare a situaţiei din Ucraina.

62476489
Armata Ucrainei susține că Rusia a pierdut 831.620 de soldați în războiul din țara lor, din februarie 2022

Rusia a pierdut 831.620 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie 2022, afirmă Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, într-un comunicat transmis în 27 ianuarie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.