Sătul de restricții, Kievul pune presiune pe SUA. Apelul disperat după noul atac masiv și „ticălos” al Rusiei

×
Publicitate

Ucraina face noi presiuni la Washington pentru a obține permisiunea americanilor de a folosi rachete de precizie asupra unor baze de pe teritoriul Rusiei.

Casa Albă a recunoscut faptul că se poartă negocieri, dar nu a dat un termen în ceea ce privește o decizie în acest sens.

Între timp, luni, Rusia a lansat cel mai amplu atac aerian asupra orașelor ucrainene.

Cel puțin șase persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „A fost unul dintre cele mai severe atacuri - un atac combinat. Peste o sută de rachete de diferite tipuri și aproximativ o sută de drone "Shahed". Și, ca majoritatea atacurilor rusești anterioare, acesta a fost la fel de ticălos, vizând infrastructura civilă esențială”.

În capitala ucraineană s-au auzit îndelung sirenele și oamenii s-au înghesuit în stațiile de metrou, transformate în adăposturi. Un grup de tineri intona imnul oficial al Kievului, în timp ce afara rasunau exploziile proiectilelor interceptate de apărarea antiaeriană.

Atacurile au avut drept țintă principală infrastructura energetică ucraineană, grav afectată de bombardamentele intense, iar experții spun că scopul lor este de a provoca teroare în rândul ucrainenilor.

Maria Avdeeva, expert în securitate: „Asta nu este răzbunarea pentru Kursk. Rusia atacă (infrastructura) ucraineană încă din prima zi a invaziei”.

În regiunea Zaporojie, autoritățile au fost nevoite să închidă traficul pe barajul hidroelectric Dnipro. O persoană a murit și alta a fost rănită în bombardamentul rusesc.

Zelenski cere să se ridice restricțiile

În Odesa, șapte oameni au fost răniți. Printre victime fiind și trei copii: doi băieți de 7, respectiv 10 ani, și o fetiță, tot de 10 ani.

Oleksandr Shambalov, director al unei companii de transport: „Trei șoferi au fost răniți ușor și au fost duși imediat la spital de către voluntari. În rest, ceilalți au fost în siguranță. Patru camioane au luat foc la început, apoi flăcările s-au extins și acum totul e încă în flăcări”.

Potrivit agenției poloneze de știri, o dronă Shahed ar fi intrat în spațiul aerian al Poloniei. Varșovia a pus în alertă forțele aeriene.

Cezary Tomczyk, ministru adjunct al Apărării: „Am primit semnale că unul dintre aceste obiecte, probabil o dronă, ar fi trecut de graniță, pe teritoriul polonez. Pentru orice eventualitate, facem cercetări în apropiere de graniță ca să nu existe dubii”.

Președintele ucrainean a făcut din nou apel la americani să permită Kievului folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nu ar trebui să existe restricții asupra distanței la care pot lovi armele furnizate Ucrainei, în timp ce teroriștii nu au asemenea restricții. Statele Unite, Regatul Unit, Franța și alți parteneri au puterea de a ne ajuta să oprim terorismul. Avem nevoie de decizii”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că țara sa poartă deja negocieri cu Kievul pe marginea ridicării restricțiilor, însă aceste discuții nu sunt publice.

Pe de altă parte, americanii au promis că vor trimite echipamentele necesare pentru repararea rețelei ucrainene de energie electrică.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
SOS global. Nivelul apei al celui mai mare ocean din lume crește rapid. Paradisul amenințat

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a emis marţi un „SOS” climatic global la un summit al insulelor din Pacific, dezvăluind cercetări care arată că mările din regiune cresc mult mai rapid decât media globală.

Se oferă 2,5 milioane de dolari pentru arestarea sa. Cine este bărbatul pentru care SUA oferă o recompensă uriașă

Statele Unite au anunţat luni că oferă o recompensă de până la 2,5 milioane de dolari pentru orice informaţiile care să conducă la arestarea şi condamnarea unui presupus hacker din Belarus pentru răspândirea software-ului dăunător (malware) Angler.

Bombardierele rusești se îndreaptă către Ucraina. Alerta aeriană a intrat în vigoare

Bombardiere şi drone ruseşti zboară înspre Ucraina, au avertizat forţele aeriene ale Kievului marţi dimineaţă, iar alerta aeriană este în vigoare într-o mare parte a ţării, la o zi după lovituri masive ale Rusiei asupra unor instalaţii energetice.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.