Reacția Ucrainei după ce Macron a spus că „nu trebuie să umilim Rusia”

62255456

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, nu este de acord cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care consideră că Rusia nu trebuie umilită la negocieri pentru pace.  

"Apelurile de a evita umilirea Rusiei nu pot decât să umilească Franţa şi orice altă ţară care ar cere asta. Pentru că Rusia este cea care se umileşte. Mai bine ne concentrăm cu toţii pe cum să punem Rusia la locul ei. Acest lucru va aduce pace şi va salva vieţi", a scris Kuleba pe Twitter.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat de curând că deşi vrea pacea în Ucraina, aceasta trebuie să fie pe cale diplomatică şi fără a umili Rusia.

“Nu trebuie să umilim Rusia pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice. (...) Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, a declarat Macron într-un interviu publicat sâmbătă de ziare regionale.

Macron a vorbit cu regularitate cu Putin de la declanşarea invaziei ruse, ca parte a eforturilor de a obţine o încetare a focului şi de a începe negocieri credibile între Kiev şi Moscova.

“Cred, şi i-am spus-o, că face o greşeală fundamentală istorică pentru poporul său, pentru el însuşi şi pentru istorie”, a declarat Macron.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62260331
Ororile lăsate în urmă de trupele ruse ies din nou la lumină: pereți mânjiți cu excremente, localnici mutilați fără motiv
Ucraina își dorește o consolidare a poziţiilor pe front înainte de a relua negocierile cu Rusia, anunță Kievul.
62246635
Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a fost sancționată de Uniunea Europeană. „Piedicile” puse de Bruxelles
Alina Kabaeva, fosta gimnastă rusă și presupusa iubită a președintelui rus Vladimir Putin, nu a scăpat de sancțiunile impuse de Uniunea Europeană.
62263760
Macron: Rusia nu trebuie umilită, chiar dacă Putin a făcut ”o greșeală fundamentală istorică pentru poporul său”
Emmanuel Macron a declarat că este vital ca Rusia să nu fie umilită pentru ca, atunci când luptele încetează în Ucraina, să poată fi găsită o soluţie diplomatică, adăugând că Parisul va juca un rol de mediere pentru a pune capăt conflictului.