Reacția lui Donald Trump când l-a văzut pe premierul spaniol, după ce a cerut că Spania să fie dată afară din NATO

62582636
Getty

Preşedintele Donald Trump a glumit pe tema dezacordurilor cu Spania privind cheltuielile pentru apărare în timpul discursului său final de la summitul dedicat încheierii războiului din Gaza care a avut loc luni, în Egipt.

La jumătatea unui discurs lung şi dezlânat, potrivit EFE, în care Trump i-a felicitat pe fiecare dintre liderii prezenţi la întâlnire pentru rolul lor în aducerea păcii în Orientul Mijlociu, preşedintele american a vorbit pe un ton relaxat şi evident prietenos despre Spania şi recentele sale declaraţii privind oportunitatea expulzării ţării iberice din NATO din cauza lipsei de angajament a acesteia faţă de investiţiile în apărare.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez se afla aşezat chiar în spatele lui Trump, într-un grup de alţi şefi de stat şi de guvern, între care premierii Italiei, Georgia Meloni, Regatului Unit, Keir Stramer, şi respectiv Canadei, Mark Carney, între alţii. 

Aceştia au ascultat cu tot mai mare nerăbdare lungul discurs al preşedintelui american, în care Trump a avut glume şi linguşiri pentru toată lumea, comentează EFE.

Cu câteva ore mai devreme, Sanchez şi Trump s-au salutat cordial şi şi-au zâmbit, la sosirea preşedintelui american la Summitul de Pace pentru Gaza de la Sharm el-Sheikh, unde a ajuns cu mare întârziere.

La patru zile după ce a propus ieşirea Spaniei din NATO, preşedintele SUA l-a aşteptat pe Sanchez cu zâmbetul pe buze. Cei doi şi-au strâns mâinile, iar prim-ministrul spaniol i-a zâmbit la rândul său, în momentul în care au schimbat câteva cuvinte.

Gestul făcut de Trump

În timp ce pozau pentru reporteri, Trump, aşa cum a făcut şi cu alţi lideri, l-a tras uşor pe Sanchez de braţ, iar prim-ministrul spaniol şi-a pus scurt mâna pe spatele preşedintelui SUA.

Trump a coprezidat summitul de la Sharm el Sheikh împreună cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, iar Sanchez s-a numărat printre cei 30 de lideri şi şefi ai organizaţiilor internaţionale invitaţi la reuniune.

După ce Trump a propus retragerea Spaniei din NATO, guvernul spaniol s-a declarat extrem de relaxat, deoarece Spania este un membru cu drepturi depline şi angajat al NATO şi îşi îndeplineşte obiectivele la fel de mult ca Statele Unite.

La ultimul summit NATO, Spania a fost singura ţară membră care nu s-a angajat să aloce 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare, ceea ce a provocat critici din partea preşedintelui SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62582635
Ce scrie pe acordul istoric semnat de Trump pentru pacea din Orientul Mijlociu: „O zi incredibilă pentru lume” | FOTO
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat acordul istoric pentru Fâșia Gaza, în cadrul Summitului pentru pace de la Sharm El Sheikh, în Egipt. CNN a redat ce era scris în documentul parafat și de alți lideri mondiali.
62550812
Șeful NATO ironizează Rusia în legătură cu un submarin „stricat”: „O vânătoare a celui mai apropiat mecanic”
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ironizat luni Rusia în legătură cu starea unuia dintre submarinele sale, în timp ce autorităţile ruse au negat faptul că au fost nevoite să aducă submarinul la suprafaţă din cauza unor probleme tehnice.
62431861
Un bărbat a fost găsit mort după 15 ani, înconjurat de porumbei, în apartamentul său din Spania
Cadavrul unui bărbat care ar fi murit în apartamentul său în urmă cu aproximativ 15 ani a fost descoperit în oraşul spaniol Valencia, transmite luni agenţia DPA.