Raport oficial despre tentativa de asasinare a lui Trump: ”Prăbușire totală a securității, refuzul șocant de a acționa”

62559845
AFP

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump din urmă cu un an a avut loc după o "cascadă" de greşeli ale Serviciului Secret. ”A fost o prăbuşire totală a securităţii la toate nivelurile”, potrivit documentului.

Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica disciplinară a Serviciului Secret, inclusiv lipsa concedierilor în urma atacului, relatează Reuters.

Raportul, publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania, rănindu-l la ureche, a acuzat Serviciul Secret de neglijenţă şi deficienţe de comunicare în planificarea şi desfăşurarea mitingului.

„Nu a fost vorba de o singură eroare. A fost o serie de erori care ar fi putut fi evitate şi care aproape au costat viaţa preşedintelui Trump”, se arată în raportul Comisiei pentru Securitate Internă şi Afaceri Guvernamentale a Senatului.

Serviciul Secret are sarcina de a proteja preşedinţii actuali şi foşti, precum şi familiile acestora, dar şi liderii străini şi alţi înalţi oficiali aflaţi în vizită.

Un participant la mitingul din 13 iulie 2024 a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în timpul împuşcăturilor. Atacatorul, Thomas Matthew Crooks, a fost ulterior împuşcat mortal de agenţii Serviciului Secret.

”Refuzul șocant de a acționa în fața unei amenințări directe”

„Nu a fost vorba de o singură eroare de judecată. A fost o prăbuşire totală a securităţii la toate nivelurile, alimentată de indiferenţa birocratică, lipsa unor protocoale clare şi refuzul şocant de a acţiona în faţa unor ameninţări directe”, a declarat într-un comunicat preşedintele republican al comisiei, senatorul Rand Paul din Kentucky.

Kimberly Cheatle a demisionat din funcţia de director al Serviciului Secret la 10 zile după împuşcături, în contextul unei anchete severe asupra rolului agenţiei, iar şase agenţi ai Serviciului Secret care erau de serviciu în timpul tentativei au fost suspendaţi pentru perioade cuprinse între 10 şi 42 de zile, a anunţat joi agenţia.

Comisia a declarat că ar fi trebuit pedepsiţi mai mult de şase funcţionari şi că doi dintre cei sancţionaţi au primit pedepse mai uşoare decât cele recomandate. Comisia a subliniat faptul că nimeni nu a fost concediat.

Actualul director al Serviciului Secret, Sean Curran, a declarat într-un comunicat că agenţia a primit raportul şi va continua să coopereze cu comisia.

„În urma evenimentelor din 13 iulie, Serviciul Secret a analizat cu atenţie operaţiunile noastre şi a implementat reforme substanţiale pentru a remedia deficienţele care au apărut în acea zi”, a afirmat Curran.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un oficial iranian spune că Israel a folosit ”spirite supranaturale” când a atacat Iranul. ”Ne spionează cu djinni”

Un oficial iranian apropiat de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (ITGC) susține că Israelul a folosit „spirite oculte și supranaturale” în timpul războiului de 12 zile.

 

Cum arată recipientul în care s-au preparat 34.400 de litri de margarita. Măsoară 8 metri înălțime

Orașul mexican Tijuana a bătut recordul pentru cea mai mare margarita - mixând o cantitate impresionantă, peste 34.400 de litri din legendarul cocktail.  

Serghei Lavrov s-a întâlnit la Beijing cu ministrul chinez de Externe. SUA și Ucraina, pe agenda de discuții

Miniştrii de externe ai Rusiei şi Chinei au discutat duminică despre relaţiile lor cu Statele Unite şi perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei într-un comunicat, potrivit Reuters.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.