Pui de delfin, ucis de turiştii care au vrut să facă poze cu el

61904180

Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de țărm și l-au fotografiat, relatează El Mundo.

Delfinul, o femelă de câteva luni, a eșuat sâmbătă pe o plajă din Mojacar, o stațiune turistică de la Marea Mediterană, și a fost înconjurat de sute de turiști curioși, înainte ca echipele de salvare să poată interveni, potrivit ONG-ului Equinac.

"Să te arunci peste ei pentru a-i fotografia și a-i atinge le provoacă un șoc foarte puternic, care accelerează stopul cardio-respirator, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă", au afirmat reprezentanții acestei asociații.

Asociația spaniolă, care se ocupă cu salvarea cetaceelor din regiune, a publicat pe contul ei de Facebook fotografii cu turiști care se jucau cu animalul aflat încă în apă. Unii dintre turiști îi acopereau din neatenție orificiul prin care animalul putea să respire.

Equinac precizează că tânărul animal era deja practic condamnat la moarte. Femela "a eșuat pe plajă deoarece era bolnavă sau se pierduse de mama ei, fără de care nu putea să supraviețuiască", au declarat ecologiștii spanioli.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61903046
Scandal în Germania din cauza ouălor contaminate. Cifra uriașă avansată de autorități

Autorităţile locale şi naţionale germane se certau miercuri pe tema amplorii scandalului ouălor contaminate cu fipronil, după ce regiunea cea mai afectată a evocat 35 de milioane de ouă contaminate - triplu faţă de estimarea Guvernului, relatează AFP.

61904174
”Groapa de gunoi” din Pacific descoperită de americani. Explicația pentru fenomenul bizar

O echipa de cercetători americani a descoperit o acumulare uriaşă de gunoi, mai ales resturi de plastic, în partea sudică a Oceanului Pacific.

61901814
Reacția lui Trump, după ce Coreea de Nord a renunțat să mai tragă cu rachete

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a salutat decizia ”înţeleaptă şi bine gândită” a liderului nord-coreean Kim Jong-un, care a anunţat că-şi amână planul de a trage rachete în apropierea Insulei Guam, un teritoriu american la Pacific.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.