Primarul devenit ținta criticilor după ce a mușcat dintr-o medalie de aur, care acum necesită înlocuire

62207835
Getty

Primarul oraşului japonez Nagoya, Takashi Kawamura, a declarat, luni, că este pregătit să renunţe la salariul pe trei luni, adică 1,5 milioane de yeni (13.000 de dolari), după ce a muşcat din medalia de aur acordată jucătoarei Miu Goto.

Aceasta este componentă a echipei de softball a Japoniei la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Primarul a devenit ţinta criticilor după ce şi-a scos masca şi a pus medalia câştigată de Goto între dinţi, pentru a se fotografia în timpul unui eveniment în care a fost celebrat succesul de la JO 2020, pe 4 august.

În faţa valului de critici primite, Takashi Kawamura şi-a cerut scuze pentru gestul său şi pentru faptul că a ignorat măsurile pentru combaterea Covid-19, recunoscând că a acţionat "impulsiv" şi a "pătat un simbol al multor ani de muncă".

''Mă simt responsabil din punct de vedere moral'', a declarat, luni, Kawamura, într-o conferinţă de presă. Este de aşteptat ca primarul să dea ordonanţă prin care să renunţe la salariu la o reuniune locală care va avea loc în septembrie.

Kawamura a fost acuzat şi de hărţuire sexuală după ce a întrebat-o pe Goto dacă ''relaţiile romantice sunt interzise'' la Jocurile Olimpice.

''Am discreditat ocazia şi am jignit-o pe Goto şi poporul japonez'', a recunoscut primarul, care şi-a cerut scuze în cadrul conferinţei de presă, precizând că urmează cursuri împotriva hărţuirii după acest incident.

Totuşi, Kawamura a respins posibilitatea unei demisii, subliniind că va continua să îi servească în continuare pe cetăţenii din Nagoya.

Medalia de aur câştigată de Miu Goto va fi schimbată cu una nouă, iar costurile vor fi suportate de Comitetul Internaţional Olimpic, potrivit comitetului de organizare Tokyo 2020.

Primăria a înregistrat peste 7.000 de plângeri faţă de comportamentului lui Kawamura la ceremonia menţionată.

Japonia a cucerit aurul în turneul olimpic de softball, învingând cu 2-0 echipa Statelor Unite, într-o reeditare a finalei olimpice de la Beijing, din 2008, câştigată de asemenea de nipone.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62207832
Video. Viața de lux pe care o avea unul dintre liderii militari afgani, prezentată de talibanii care i-au invadat casa
Talibanii care au invadat Mazar-i-Sharif au filmat opulenţa în care trăia unul dintre cei mai cunoscuţi lideri militari regionali. Acesta a fugit din oraş înainte de a fi cucerit de insurgenţi.
62207823
Ambasada Rusiei la Kabul: Preşedintele afgan a fugit cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani, nu au încăput toți
Ambasada Rusiei la Kabul a afirmat luni că preşedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din ţară cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani, dar chiar şi aşa ar fi fost nevoit să renunţe la o parte din bani, relatează Reuters, citând agenţia rusă RIA.
62207694
Cum se va numi Afganistanul după revenirea talibanilor la putere
Numele Afaganistanului ar putea fi schimbat, după ce talibanii au cucerit capitala. De acum, statul va purta numele de Emiratul Islamic al Afganistanului.