Președintele Braziliei revine asupra declarațiilor privind războiul din Ucraina. Mesajul transmis alături de Iohannis VIDEO

62340699

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat, marţi, că Guvernul său condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a arătat că susţine o soluţie politică negociată cu privire la războiul din această ţară.  

"În timp ce Guvernul meu condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, suntem în favoarea unei soluţii politice negociate pentru conflict.

Am vorbit despre preocuparea noastră cu privire la efectele războiului care extrapolează continentul european. Am reiterat preocuparea mea asupra consecinţelor globale ale conflictului, mai ales în materie de securitate alimentară, economică şi energetică în special asupra regiunilor cele mai sărace ale planetei.

Trebuie să creăm urgent un grup de ţări care să se aşeze la masă şi care să discute cu Rusia ca să găsim pacea", a afirmat Luiz Inacio Lula da Silva la dejunul de lucru cu preşedintele Klaus Iohannis.

Declarația președintelui brazilian vine după ce, anterior, a dat de înțeles că Ucraina ar trebui să renunțe la Crimeea.

”Zelenski nu poate vrea nici el totul. Lumea are nevoie de linişte. Trebuie să găsim o soluţie”, a declarat președintele Lula, stârnind un val de critici internaționale.

Ucraina a transmis imediat că ”nu face comerț cu teritoriile sale”, în timp ce Casa Albă a spus că „Brazilia se face ecoul propagandei ruse şi chineze cu privire la războiul din Ucraina”.

Lula da Silva a spus că sunt peste 40.000 de români în Brazilia

Luiz Inacio Lula da Silva a susţinut că, pe lângă relaţiile politice şi comerciale, Brazilia şi România sunt unite de importante relaţii umane, precizând că în Brazilia sunt peste 40.000 de cetăţeni de origine română care ajută în dezvoltarea ţării.

"Putem să încurajăm schimbul de produse de apărare, cu posibilităţi reale de cooperare în cercetarea ştiinţifică şi de a deschide căi de comunicare cu sectorul aeronautic al României", a afirmat preşedintele Braziliei.

El a pledat şi pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

"România dispune de cele mai mari suprafeţe de pădure din Europa şi de aceea trebuie să luptăm împotriva schimbărilor climatice rapide", a spus Luiz Inacio Lula da Silva.

El i-a mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru vizita în Brazilia, prima din turneul în America Latină.

Preşedintele brazilian a propus un toast pentru relaţia de prietenie dintre Brazilia şi România.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până pe 26 aprilie un turneu în America Latină. Miercuri, în a doua zi a vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, el se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. După Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62340690
Un avion, nevoit să aterizeze de urgență pentru că un pasager beat a urinat în cabină și a speriat copiii aflați la bord

Un avion Jet2 cu destinația Tenerife a fost nevoit să aterizeze de urgență, după ce un pasager beat ar fi urinat în cabină și ar fi speriat copiii aflați la bord.

 

62306404
Șeful NATO îi presează pe aliați să „facă şi mai mult” în ceea ce priveşte armele furnizate Ucrainei

Aliaţii NATO trebuie să ofere mai multe arme şi muniţii Ucrainei, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru CNN.

62320166
Cum și-a motivat gestul bărbatul care a împușcat de două ori un adolescent de culoare pentru că i-a sunat din greșeală la ușă

Bărbatul din Kansas care a împușcat un adolescent de culoare pentru că i-a sunat din greșeală la ușă, a declarat că a tras cu arma pentru că era „speriat”.

 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.