Klaus Iohannis, în Brazilia: Rusia este un stat agresor. România va continua să sprijine Ucraina

62331704
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după întâlnirea cu omologul brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, că oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor.

„I-am prezentat domnului preşedinte viziunea noastră cu privire la situaţia de securitate de la graniţa României şi la războiul de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene şi ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii noştri: oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a încercat să îi anuleze independenţa, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse. Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecinţa directă a acţiunii sale, contrară dreptului internaţional. Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării", a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina, arătând că orice sprijin pentru securitatea acestei ţări este, de fapt, sprijin pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi.

Şeful statului a precizat că i-a prezentat omologului brazilian şi consecinţele războiului în multiple planuri, de la situaţia refugiaţilor, până la criza energetică sau cea alimentară.

„Pe fondul crizei alimentare globale generate de război, România şi Brazilia, producători agricoli şi furnizori de alimente, au devenit contribuitori importanţi la securitatea alimentară", a adăugat Iohannis.

Acesta a dat asigurări că România sprijină Brazilia pentru avansarea agendei Uniunea Europeană - Brazilia.

„Susţinem, astfel, finalizarea cât mai curând posibil a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR", a spus Klaus Iohannis.

El a subliniat că susţine personal eforturile pentru ca anul acesta să se organizeze un summit istoric Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene.

„Ne vom implica în succesul acestui eveniment, pentru a plasa relaţiile biregionale pe o traiectorie mai promiţătoare şi durabilă", a adăugat şeful statului.

Discuţiile dintre cei doi preşedinţi au vizat şi procesul de aderare a celor două ţări la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62275236
Fără produse agro-alimentare din Ucraina. PSD va cere în Guvern ”suspendarea temporară” a importurilor

PSD a anunțat că va cere în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii care să dispună Guvernului României să emită ”în regim de urgență” un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina.

62340487
”De la grânarul Europei la ruşinea Europei”. Deputații dezbat moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

Deputații dezbat, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei. Documentul se numește: "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească".

 

62216889
Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a fost atacat cibernetic

Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost atacat cibernetic, iar autorităţile investighează incidentul.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.