Premierul Canadei, Justin Trudeau, şi-a anunţat demisia de la şefia guvernului şi a partidului său. Cum a comentat gestul

62509756
IMAGO

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunţat vineri că a luat decizia de a demisiona de la şefia guvernului şi a Partidului Liberal, după ce s-a consultat cu familia.

UPDATE: Premierul Trudeau şi-a motivat decizia prin „blocajul” politic care s-a instalat în parlament. „Sunt un luptător. Fiecare părticic din mine mi-a spus întotdeauna să lupt pentru că îmi pasă profund de canadieni. Dar fapt este că, în ciuda celor mai bune eforturi de a lucra, Parlamentul a fost paralizat timp de luni de zile”, a decalrat Trudeau într-o conferinţă de presă susţinută în faţa reşedinţiei sale oficiale.

„De aceea, în această dimineaţă i-am spus guvernatoarei generale că avem nevoie de o nouă sesiune a Parlamentului. Ea a aprobat această cerere şi Parlamentul va fi acum prorogat până la 24 martie”, a anunţat Justin Trudeau.

„În timpul sărbătorilor, am avut, de asemenea, şansa de a reflecta şi am avut discuţii lungi cu familia mea despre viitorul nostru. Intenţionez să demisionez din funcţia de lider al partidului, în calitate de prim-ministru, după ce partidul îşi va selecta următorul lider printr-un proces competitiv robust la nivel naţional”, a mai spus el.

„Această ţară merită o opţiune reală la următoarele alegeri şi a devenit clar pentru mine că, dacă trebuie să duc lupte interne, nu pot fi cea mai bună opţiune în acele alegeri”, a punctat Trudeau.

Demisia premierului canadian vine după mai bine de nouă ani de când este la putere. Trudeau a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a demisiona de când ministrul său de finanţe Chrystia Freeland a demisionat din cauza unui conflict politic.
Plecarea lui Trudeau lasă partidul fără un şef permanent într-un moment în care sondajele arată că liberalii vor pierde categoric în faţa conservatorilor din opoziţie în alegerile care trebuie organizate până la sfârşitul lunii octombrie, notează Reuters, citată de News.ro.

El va rămâne în funcţie până la alegerea unui nou lider, ceea ce înseamnă că el îşi va reprezenta în continuare ţara la învestirea lui Donald Trump din 20 ianuarie.

Știrea inițială

Sursa a vorbit pentru Reuters după ce Globe and Mail a scris că se aşteaptă ca Trudeau să anunţe chiar luni că va demisiona din funcţia de lider al Partidului Liberal, aflat la guvernare în Canada, după nouă ani în funcţie.

Plecarea lui Trudeau ar lăsa partidul fără un şef permanent într-un moment în care sondajele arată că liberalii vor pierde categoric în faţa conservatorilor din opoziţia oficială în alegerile care trebuie organizate până la sfârşitul lunii octombrie.

Surse au declarat pentru Globe and Mail că nu ştiu cu siguranţă când îşi va anunţa Trudeau planurile de plecare, dar au spus că se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple înainte de o reuniune de urgenţă a legislatorilor liberali, programată miercuri.

Un număr tot mai mare de parlamentari liberali, alarmaţi de o serie de sondaje sumbre, l-au îndemnat public pe Trudeau să demisioneze.

Potrivit programului de luni, prim-ministrul canadian ar urma să participe virtual la o reuniune a comitetului cabinetului privind relaţiile Canada-SUA.

Trudeau a ajuns la putere în 2015, promițând Canadei ”căi luminoase”

Rămâne neclar dacă Trudeau va pleca imediat sau va rămâne prim-ministru până când va fi ales un nou lider liberal, adaugă Globe and Mail.

Trudeau a preluat conducerea liberalilor în 2013, când partidul avea mari probleme şi ajunsese pentru prima dată pe locul al treilea în Camera Comunelor.

În cazul în care demisionează, acest lucru ar declanşa probabil noi apeluri pentru organizarea rapidă de alegeri, pentru a pune în funcţiune un guvern stabil capabil să facă faţă administraţiei preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în următorii patru ani.

Premierul a discutat cu ministrul de finanţe Dominic LeBlanc dacă acesta ar fi dispus să preia interimatul funcţiei de lider şi prim-ministru, a declarat o sursă pentru ziar, adăugând că acest lucru ar fi imposibil dacă LeBlanc intenţionează să candideze la conducere.

Trudeau, în vârstă de 53 de ani, a reuşit să facă faţă preocupărilor parlamentarilor liberali legate de sondaje şi de pierderea unor locuri sigure în două alegeri speciale.

Trudeau a propulsat liberalii la putere în 2015, promiţând "căi luminoase" şi un program progresist care promova drepturile femeilor şi promisiunea de a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Dar realităţile de zi cu zi ale guvernării l-au epuizat treptat şi, la fel ca mulţi lideri occidentali, necesitatea de a face faţă efectelor pandemiei i-a ocupat o mare parte din timp.

Deşi Ottawa a cheltuit foarte mult pentru a proteja consumatorii şi întreprinderile, înregistrând deficite bugetare record, acest lucru nu l-a protejat prea mult de furia publicului, pe măsură ce preţurile creşteau.

În plus, o politică de imigrare prost pusă la punct a dus la sosirea a sute de mii de imigranţi, punând la încercare o piaţă imobiliară deja suprasolicitată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cum l-a descris Trump pe președintele Chinei, după ce au dialogat: „Trebuie să fie o stradă cu două sensuri”

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat luni că el şi liderul chinez Xi Jinping au vorbit prin reprezentanţi şi crede că se vor înţelege în cel de-al doilea său mandat, pe care îl preia oficial la 20 ianuarie, relatează Reuters.

Decizie istorică. Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea unui birou important al Vaticanului

Papa Francisc a numit într-un post de conducere, luni, prima femeie la un birou important al Vaticanului. 

Ce au descoperit polițiștii în cazul româncei care a fost ucisă de soț, în Italia. Amândoi au fost găsiți morți, în casă

O româncă din provincia Perugia a fost împușcată mortal de soțul ei italian. Cu aceeași armă, bărbatul s-a sinucis. Carabinierii spun că gelozia ar fi dus la crimă.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.