Pregătirile pentru întâlnirea Putin-Trump sunt într-un „stadiu avansat”. Un deputat rus anunță când ar putea avea loc

62274716
Profimedia

Pregătirile pentru o întâlnire între Vladimir Putin şi Donald Trump sunt într-un „stadiu avansat”, a relatat joi agenţia rusă de stat RIA, citându-l pe Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru politică externă din Duma de Stat a Rusiei.

Sluţki a declarat că întâlnirea ar putea avea loc în februarie sau martie.

Trump şi Putin au declarat amândoi că sunt dornici să aibă o întâlnire a cărei agendă ar putea include controlul armelor nucleare şi preţurile globale la energie, precum şi obiectivul declarat al lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina.

Sluţki a declarat că se aşteaptă, de asemenea, ca aceştia să vorbească despre situaţia din Orientul Mijlociu.

„Demersul necesită o pregătire serioasă, care - nu dezvălui niciun secret - este în prezent într-un stadiu avansat”, a spus el.

Sluţki a refuzat să speculeze cu privire la data exactă când ar putea avea loc o întâlnire. „Februarie sau martie - să nu ghicim şi să le dăm liderilor posibilitatea de a se pregăti pentru aceasta în mod competent şi cuprinzător, dar va fi în curând”, a spus Sluţki, citat de RIA, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62491004
Răspunsul lui Trump pentru Zelenski, după ce liderul de la Kiev i-a cerut arme nucleare. „Uitați-vă la potențial”
Președintele american Donald Trump i-a răspuns omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, care a solicitat trimiterea de arme nucleare către Ucraina.
62517858
Cercetătorii, în derută după ce paradisul elen Santorini a fost zguduit de șapte cutremure într-o singură zi
O nouă serie de şapte cutremure succesive de o magnitudine de peste 4 a zguduit insula greacă Santorini începând de miercuri seara şi până joi - inclusiv unul de magnitudinea 5,2 - un val de seisme care-i pune în derută pe cercetători, relatează AFP.
62517856
Trump vrea să transforme Fâșia Gaza în „Coasta de Azur a Orientului Mijlociu”. Ce va face cu palestinienii
Israelul urmează să cedeze Statelor Unite Fâşia Gaza la sfârşitul războiului, anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social noul preşedinte american Donald Trump, relateaă AFP.