Populația Chinei a ajuns la 1,41 miliarde de locuitori, dar va fi depășită în câțiva ani de India

62189350
Getty

Populaţia Chinei a ajuns anul trecut la 1,41 miliarde de locuitori, a anunţat marţi cea mai populată ţară din lume, prezentând rezultatele recensământului său decenal.

 

Comparativ cu precedentul recensământ realizat în 2010, populaţia Chinei a crescut cu 72 de milioane de locuitori, o creştere cu 5,38% în 10 ani, a declarat Biroul Naţional de Statistică (BNS).

Publicarea rezultatelor acestui recensământ, aşteptată la începutul lunii aprilie, a fost amânată cu câteva săptămâni, alimentând ideea că cifrele ar putea fi deranjante pentru regimul comunist, notează AFP.

La sfârşitul lunii aprilie, guvernul de la Beijing a negat informaţiile apărute în presă care susţineau că China era pe punctul de a anunţa primul său declin al populaţiei de la marea foamete de la sfârşitul anilor 1950, care a provocat moartea a zeci de milioane de persoane.

Până în prezent, China a prevăzut o curbă de creştere a populaţiei care va atinge un maxim în 2027, când India o va devansa, devenind cea mai populată ţară din lume. Populaţia chineză va începe apoi să scadă, ajungând la 1,32 miliarde de locuitori în 2050.

Recensământul decenal s-a încheiat în decembrie anul trecut şi a fost realizat cu ajutorul a 7 milioane de voluntari care au mers din uşă în uşă în toată ţara.

Prin urmare, rezultatele sale sunt considerate mai fiabile decât anchetele demografice anuale, care se bazează pe estimări.

 

Rata natalității, cea mai scăzută din 1949

 

Din 2017, rata natalităţii a scăzut constant în China, în pofida relaxării anul precedent a politicii "copilului unic", permiţând naşterea unui al doilea copil.

Rata natalităţii a scăzut în 2019 la 10,48 la 1.000 de locuitori, cel mai scăzut nivel de la fondarea Chinei comuniste în 1949.

Există numeroase motive pentru scăderea ratei natalităţii: o scădere a numărului de căsătorii, costul locuinţelor şi al educaţiei, faptul că femeile amână naşterea unui copil punând înainte cariera.

Demografii au avertizat China împotriva unei evoluţii în stil japonez sau sud-coreean, cu o populaţie în scădere şi un număr mare de oameni în vârstă în raport cu cei tineri şi activi pe piaţa muncii.

În martie, Parlamentul chinez a adoptat un plan pentru creşterea treptată a vârstei de pensionare în următorii cinci ani, spre dezaprobarea unei mari părţi a opiniei publice.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62116217
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a devenit bunică

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, 62 de ani, a devenit, duminică, bunică pentru prima oară.

62189300
Dezastru în SUA. O biserică veche de peste 125 de ani a fost distrusă de un incendiu

O biserică, monument istoric, a ars în statul american Philadelphia.

62189298
O companie aeriană din Japonia a transformat un avion în salon pentru nunți

Cum avioanele au stat în ultimul an mai mult la sol, o companie aeriană din Japonia s-a gândit să le găsească o nouă utilitate. Așa că le-a transformat în saloane pentru nunţi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.