California impune iar restricții severe din cauza exploziei cazurilor de coronavirus

×
Publicitate

California impune iar restricții severe din cauza exploziei cazurilor de coronavirus. Iar în Texas primarul din Houston chiar a propus două săptămâni de izolare exact ca în lunile de primăvară.

Între timp, în lume, bilanţul se apropie de 600.000 de decese.

California a reimpus restricții pentru companii și spații publice după o creștere explozivă a numărului de noi cazuri de infectare în cel mai populat stat federal al Americii.

Gavin Newsom, guvernator California: „Reînchidem, pe cuprinsul statului, restaurantele, vinăriile, cinematografele, locurile de distracţie, grădinile zoologice, muzeele...”

În cele mai afectate comitate slujbele în biserici se vor ține fară credincioși. Și vor fi din nou închise sălile de fitness și frizeriile.

Reimpunerea restricțiilor în statul cu aproape 40 de milioane de locuitori a fost decisă după ce 20% din populație a fost testată pozitiv în ultimele două săptămâni. De asemenea, a crescut alarmant numărul pacienților internați la terapie intensivă.

Pe lângă California - Florida, Arizona și Texasul sunt acum centrele fierbinți ale crizei pandemiei de coronavirus.

Dr. Peter Hotez, Baylor College of Medicine: „Nu ştiu cum se va încheia asta. Aceste numere vor continua să crească. Vom depăşi 100.000 de noi cazuri zilnic.”

Deși pare greu de crezut, acum, când lucrurile par scăpate de sub control, cadrele medicale se plâng din nou de lipsa echipamentelor de protecție elementare. Mai ales stocurile de măști sunt pe terminate.

Dr. Leana Wen, George Washington University School of Medicine: „Este inacceptabil pentru Statele Unite. Am avut şansa să ne pregătim mai bine şi n-am făcut-o. Este un eşec naţional.”

Specialiștii avertizează că boala nu îi ocolește nici pe cei tineri, care sunt din ce în ce mai expuși. Rezultatele unui studiu publicat zilele acestea arată că o treime din populația tânără a Americii, locuitori între 18 și 25 de ani, riscă să aibă forme severe de Covid-19.

Administrația Trump insistă și face presiuni pentru redeschiderea școlilor la toamnă. Mulți părinți și profesori nu-și ascund îngrijorarea.

Sara Voss, învățătoare: „Pentru prima dată în 17 ani de carieră sunt speriată. Mă tem pentru siguranţa mea şi a copiilor mei.”

Între timp, Mexicul, cu 35.500 de oameni răpuși de Covid, a depășit cu mult Italia în tragicul top al deceselor. Numărul total al infecțiilor în Mexic a trecut de 305.000.

În America Latină și Caraibe sunt peste 3 milioane de oameni depistați pozitiv pentru Sars-Cov-2, Brazilia, Peru și Chile fiind cel mai dur lovite.

Shasta Darlington, CNN Correspondent: „Trei șefi de state din regiune se numără printre cei infectați: liderii din Honduras, Bolivia și Brazilia. Între timp și ministrul bolivian de externe a fost testat pozitiv, devenind al nouălea responsabil din țară bolnav de COVID-19. Săptămâna trecută, președinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, a anunțat că a luat virusul, fără să aibă, totuși, simptome.”

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62136728
Ziua Franței 2020, sărbătorită în format redus. Defilarea de pe Champs-Elysées a fost anulată

Fără impunătoarea paradă de pe Champs-Elysee, dar cu survolul avioanelor și o ceremonie restrânsă cu distanțare socială.

62127823
Cipru, măsuri drastice pentru turiștii care nu respectă regulile. Ce s-a decis

Ciprul a înăsprit tonul şi a introdus amenzi usturătoare pentru turiştii străini care nu respectă regulile anticoronavirus la sosire, după ce un călător care a minţit cu privire la itinerariul său a fost testat pozitiv, informează marţi AFP.

62136775
Caz asemănător celui al lui George Floyd. O femeie de culoare, cu gâtul rupt, după ce un polițist a stat cu piciorul pe ea

Doi polițiști din Brazilia au fost suspendați din funcție, după ce unul dintre ei a fost surprins stând cu piciorul pe gâtul unei femei de culoare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.