OMS dezvăluie un nou plan de luptă împotriva pandemiei. Organizația solicită 23,4 miliarde de dolari

62178627
Profimedia

OMS a dezvăluit un nou plan de luptă împotriva pandemiei de COVID-19, în ţările mai puţin bogate şi solicită 23,4 miliarde de dolari în următoarele 12 luni pentru finanţarea acestuia.

Parteneriatul principalelor agenţii de sănătate mondiale (denumit acceleratorul ACT) „are nevoie de 23,4 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul ţărilor cele mai expuse riscului şi a le ajuta să procure şi să desfăşoare mijloace de luptă împotriva COVID-19 începând de acum şi până în septembrie 2022”, a scris într-un comunicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, subliniind că este vorba despre o sumă minusculă în comparaţie cu miile de miliarde de dolari de pierderi economice provocate de pandemie şi de costurile planurilor de relansare, scrie Agerpres.

„Accesul inechitabil la teste pentru depistarea COVID-19, la tratamente şi la vaccinuri prelungeşte pandemia în lumea întreagă şi conduce la riscul de apariţie a unor noi variante mai periculoase care ar putea scăpa mijloacelor de luptă împotriva acestei maladii”, se mai spune în comunicat.

Pandemia, care a făcut deja aproape cinci milioane de morţi de la debutul în China la sfârşitul lui 2019, „este departe de a se fi terminat”, a explicat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu prilejul unei conferinţe de presă.

„Până în prezent, doar 0,4% dintre teste şi 0,5% dintre vaccinurile administrate în lumea întreagă au fost utilizate în ţările cu venituri mici, în ciuda faptului că aceste ţări reprezintă 9% din populaţia mondială”, se mai precizează în comunicat.

Directorul OMS repetă acest mesaj de mai multe luni reclamând sume echivalente de cel puţin şase luni, dar fără să fie însă auzit.

Acesta reia apelul către şefii de stat şi de guvern din ţările G20 care se reunesc în acest weekend la Roma pentru finanţarea ''în totalitate'' a noii strategii dezvăluite joi.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62217656
Specialiștii americani de la CDC recomandă și a 4-a doză de vaccin anti Covid-19

Orice persoană cu afecțiuni sau boli preexistente moderate ori severe ar putea avea nevoie de o a patra injecție de rapel pentru protecție față de COVID-19, spun specialiștii Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA.

62221371
Rata de incidenţă Covid-19 creşte în Portugalia, ţară cu 85,9% din populaţie vaccinată

Situaţia pandemiei COVID-19 în Portugalia ''s-a agravat în ultima săptămână'', a atenţionat joi ministrul portughez al sănătăţii, Marta Temido.

62200183
Tânărul care a ucis două surori în urma unui “pact cu diavolul” a fost condamnat la 35 de ani de închisoare

Danyal Hussein, tânărul de 19 ani, care a ucis două femei, susținând că a făcut un pact cu diavolul pentru a câștiga la loterie, a fost condamat la 35 de ani de închisoare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.