Cât de departe a reușit să ajungă o țestoasă, după ce a scăpat din casa unei familii din SUA

×
Publicitate

O țestoasă care trăia de mai bine de 10 ani alături de o familie din Statele Unite s-a gândit să facă o escapadă.

A durat aproape opt luni, probabil din cauza mersului lent al acestei specii.

Țestoasa „Tim” a fost găsită de mezina familiei, pe când fetița avea doar patru ani, așa că dispariția ei a adus multă suferință.

Cum a dispărut țestoasa

Broscuța s-a „evaporat” pur și simplu, după ce unul dintre membrii familiei a lăsat ușa de la intrare deshisă.

Familia a căutat-o prin curte și pe stradă, a pus anunțuri peste tot, însă, după venirea iernii, oamenii au încetat să mai spere.

Unde a fost găsită

Într-o zi, însă, un tânăr a dat de ea în apropierea unei școli, la câțiva kilometri distanță de casă.

Pentru că este pasionat de reptile, și-a dat seama imediat că țestoasa a trăit alături de oameni și a început să-i caute stăpânii.

A găsit și anunțurile postate, așa că țestoasa plimbăreață a ajuns acasă după ce a hoinărit 233 de zile.

CITEȘTE ȘI: Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Măsură fără precedent. Orașul cu 6 milioane de locuitori care va avea apa raționalizată

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62260376
Cea mai mare expoziție de tehnică militară din Estul Europei, la București. Peste 400 de producători își prezintă arsenalul

România intenționează să-și modernizeze armata în următorii ani și să cumpere blindate moderne, avioane F-35, corvete și drone sofisticate.

62256178
Bricul Mircea, legenda Forțelor Navale Române, a revenit din marele voiaj. Cu greutăți a întâmpinat în apele internaționale

Legenda marinei militare române, Bricul Mircea, s-a întors din primul voiaj de opt săptămâni de după pandemie.

62260283
Accident produs în Botoșani de o mașină condusă de un copil de 12 ani. Polițiștii nu au pe cine să ancheteze

Un copil de 12 ani a provocat un accident soldat cu rănirea a două persoane în Botoșani, iar polițiștii au întocmit dosar penal fără a ști însă pe cine să pună sub acuzare, întrucât nu este clar cum a ajuns băiatul să conducă mașina.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.