Măsură fără precedent. Orașul cu 6 milioane de locuitori care va avea apa raționalizată

62253421
Shutterstock

Chile a anunțat o măsură fără precedent de raționalizare a apei pentru capitala Santiago, din cauza unei secete record care a intrat în cel de-al 13-lea an.

Aproximativ șase milioane de locuitori vor fi supuși unor întreruperi de apă prin rotație în diverse părți ale orașului, conform Reuters, citat de Agerpres.

„Un oraş nu poate trăi fără apă“, a spus Claudio Orrego, guvernatorul regiunii metropolitane Santiago, într-o conferinţă de presă.

„Ne aflăm într-o situaţie fără precedent în istoria de 491 de ani a Santiago, când trebuie să ne pregătim pentru o lipsă suficientă de apă pentru toţi cei care locuiesc aici“, a adăugat acesta.

Măsură fără precedent din cauza crizei climatice

Planul presupune un sistem de alertă pe mai multe niveluri, de la verde la roșu, prin care publicul este anunțat despre modificări, iar mai apoi li se limitează presiunea apei și în final li se reduce apa până la 24 de ore.

Strategia este necesară din cauză că râurile Mapocho și Maipo, care furnizează apă capitalei, au înregistrat o scădere a nivelului apei din cauza secetei continue.

„Este prima dată în istorie când capitala Santiago este supusă unui plan de raţionalizare a apei din cauza severităţii schimbărilor climatice“, a spus Orrego, adăugând: „Este important ca cetăţenii să înţeleagă că schimbările climatice sunt aici pentru a rămâne“.

Guvernul țării a anunțat că disponibilitatea apei în Chile a scăzut între 10 și 37 la sută în ultimele trei decenii.

Autoritățile chiliene preconizează o posibilă scădere de încă 50 la sută în nordul și centrul țării până în 2060.

Cum se va realiza raționalizarea apei în Chile

Astfel, raționalizarea apei va depinde de cât de mare este lipsa apei și se va face la fiecare 12, șase sau patru zile.

Statul chilian a anunțat că anumite zone vor putea avea tăieri de apă zilnic.

În 2018, chilienii din zone rurale au avertizat că producția de avocado din țara lor redirecționează râurile în mod ilegal și îi lasă pe localnici fără apă.

Conform The Guardian, încălcări are dreptului la apă au avut loc în Petorca, unde cantități imense de apă erau redirecționate.

De ce producția de avocado cauzează secetă

Provincia chiliană, unde se produceau cele mai mari cantități de avocado, a experimentat astfel secetă.

Sătenii din zonele afectate au descris pentru publicația britanică o secare completă a râurilor și au mărturisit că au fost nevoiți să bea apă contaminată adusă cu camionul ca urmare a secetei.

Pentru producerea unui singur kilogram de avocado, sunt necesari 2.000 de litri, de patru ori mai mult decât necesarul pentru producția unui kilogram de portocale și de 10 ori mai multă apă decât este folosită pentru producția unui kilogram de roșii, conform Water Footprint Network.

Dar în Petorca, creșterea de avocado necesită și mai multă apă decât în mod normal, deoarece este o zonă „foarte uscată, unde nu plouă aproape niciodată“, a spus Rodrigo Mundaca, de la organizația chiliană Modatima.

„Fiecare hectar cultivat necesită 100.000 de litri de apă pe zi, echivalent cu cantitatea folosită de 1.000 de oameni într-o zi,“ a adăugat acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Pică transferul la Real Madrid? Iubita l-a dat de gol
Pică transferul la Real Madrid? Iubita l-a dat de gol
Citește și...
Metodele simple prin care putem reduce facturile de energie electrică în casele cu mai multe aparate electronice

Casele moderne sunt mai confortabile ca niciodată, dar costurile pot fi însemnate. De la încărcătoarele uitate în priză, până la aparatele pe care le folosim fără să știm cât consumă, toate se adună într-o factură mai mare.

Munții Făgăraș stau pe o adevărată “mină de aur”. Ar putea aduce localnicilor 100 de milioane de euro

Munții Făgăraș ar putea deveni una dintre cele mai profitabile destinații din România în care se practică ecoturismul, o nișă insuficient explorată, care are însă un potențial uriaș de dezvoltare în țara noastră.

Fermierii, plătiți în avans. Cum funcționează agricultura susținută de comunitate în România

Eroii mediului nu sunt întotdeauna activiști sau oameni celebri. De multe ori, sunt persoane obișnuite, atente cu natura, care aleg să cumpere responsabil. 

Recomandări
”Mai românesc ca oricând”. Achiziția Carrefour de către frații Pavăl, cea mai mare investiție din istoria Băncii Transilvania

Achiziția afacerii deținute de colosul francez Carrefour în România de către Pavăl Holding a constituit, dincolo de expansiunea spectaculoasă a unei companii românești, și cea mai mare investiție din istoria Băncii Transilvania, alt business românesc.

Mesajul Americii către România, la 250 de ani de la fondarea Statelor Unite. Imagine spectaculoasă a Castelului Bran

SUA și România au o ”legătură profundă și durabilă”, iar cele două națiuni ”sunt profund ancorate în valorile fundamentale ale civilizației occidentale”, se arată într-un editorial al ambasadorului american la București cu ocazia Freedom250.

Ploi torențiale, vijelii și grindină. ANM a emis un nou cod de vreme rea pentru București și alte șapte județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă două atenționări cod galben de vreme severă, valabile în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii anunță intensificări ale vântului, vijelii, ploi torențiale și grindină de mici dimensiuni.