O tânără de origine română i-a salvat viața unui oficial al echipei de hochei Vancouver Canucks

×
Publicitate

Nadia Popovici, o tânără cu origini româneşti, stabilită în Canada, i-a salvat viața unui membru al stafului tehnic al unei echipe de hochei.

Ea a reușit să-i atragă atenția bărbatului că are o aluniță canceroasă pe ceafă. Pentru gestul ei, a primit o bursă pentru a-și putea continua studiile de medicină. Elogiile au curs, apoi, în presă.

Nadia Popovici, născută la Vancouver, avea loc chiar la mantinelă și urmărea, pe 23 octombrie, meciul de hochei dintre echipa ei favorită, Canucks, cu Seattle Kraken.

La un moment dat, tânăra de origine română a sesizat că un membru al staff-ului echipei gazdă, Brian Hamilton, are o aluniță pe ceafă, care putea fi semnul unui melanom malign, un tip de cancer de piele.

Nadia Popovici: „L-am văzut trecând prin fața plexiglass-ului de mai multe ori și am sesizat ceva pe ceafa lui”.

Cum nu era sigură că bărbatul știe că are o aluniță, posibil canceroasă, Nadia a încercat să-i atragă atenția. A bătut în peretele transparent de plexiglas și i-a arătat mesajul pe care îl testase în prealabil pe telefon.

Hamilton, fost hocheist, i-a urmat sfatul. A mers la consult și, într-adevăr, după biopsie, medicul a confirmat diagnosticul. Avea cancer de piele.

Nadia Popovici: „Alunița avea o formă neregulată, decolorări, și era destul de mare”.

Echipa din Vancouver a postat mesaje pe rețelele de socializare, încercând s-o găsească pe Nadia pentru ca Hamilton să-i poată mulțumi personal pentru că i-a salvat viața.

„Instinctele tale au fost bune. Aveam o aluniță canceroasă de care am scăpat - datorită insistenței tale și intervenției rapide a medicilor”, scria Hamilton în postarea pe rețelele de socializare.

Nu a trecut mult până când i-a răspuns chiar mama Nadiei, spunându-i că fiica ei este cea pe care o caută.

Brian Hamilton: „Ea mi-a prelungit viața. Medicul mi-a spus că dacă ignoram alunița patru sau cinci ani, nu aș mai fi aici”.

Brian Hamilton a aflat că tânăra este studentă la medicină și a făcut practică la o secție de oncologie. Din partea ambelor echipe, fata a primit o bursă de 10.000 de dolari pentru a-și acoperi o parte din fondurile necesare pentru studii.

În plus, la următorul meci în care Vancouver Canucks și Seattle Kraken s-au întâlnit, în urmă cu câteva zile, Nadia a fost invitata de onoare. I s-a mulțumit printr-o proiecție pe tabela de marcaj și a primit aplauze la scenă deschisă.

Nadia Popovici: „Am rămas cu gura căscată. Cred că am țipat la telefon când am vorbit cu mama”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62233847
Restricții severe în Filipine. Persoanele nevaccinate anti-COVID din Manila nu mai au voie să iasă din casă

Persoanele nevaccinate din capitala statului Filipine au acum interdicție de a ieși în afara reședințelor lor, a anunțat luni, președintele Autorității Metropolitane de Dezvoltare din Manila (MMDA), potrivit Rappler.com.

62233844
Twitter a suspendat definitiv contul personal al controversatei republicane Marjorie Taylor Greene, susținătoare a lui Trump

Contul republicanei Marjorie Taylor Greene a fost suspendat din cauza unor "încălcări repetate" ale politicii de dezinformare Covid-19 a Twitter, a precizat compania.

62233622
Bărbatul care a intrat în Coreea de Nord de Anul Nou ar fi un fost transfug, care a trecut tot clandestin în Sud în 2020

Bărbatul care intrat în Coreea de Nord în ziua de Anul Nou, trecând frontiera ultrafortificată dinspre Coreea de Sud care desprate cele două ţăr ar fi un transfug nord-coreean, a anunţat luni Ministerul sud-coreean al Apărării, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.