Poliția a deschis o anchetă și verifică dacă dispozitivul a fost controlat intenționat pentru a produce aceste gesturi, scrie Focus.de.
Proprietarul robotului, un adolescent de 16 ani din Wegberg, și un însoțitor al acestuia, în vârstă de 19 ani, ar fi filmat scena și ar fi transmis-o în direct pe rețelele sociale, comentând în același timp imaginile.
Polițiștii i-au găsit pe cei doi suspecți în apropierea locului incidentului, la scurt timp după producerea acestuia. În portbagajul mașinii în care se aflau a fost descoperit robotul.
Autoritățile au confiscat atât robotul, cât și telefoanele mobile ale celor doi tineri. Ancheta vizează suspiciunea de insultă cu caracter sexual, iar polițiștii încearcă să stabilească dacă mișcările dispozitivului au fost comandate în mod deliberat.