Motivul pentru care o mireasă din India și-a părăsit mirele în fața altarului

61943498
Daily Mail

Un medic din India a fost nevoit să se căsătorească cu o străină, după ce mireasa lui l-a părăsit în fața altarului în momentul în care a aflat că este chel.

Ravi Kumar a călătorit aproape 1000 de kilometri pentru a se căsători cu o femeie pe care nu o întâlnise niciodată. Familia lui a aranjat nunta cu un an în avans, după ce tatăl miresei a stat 3 ani în casa mirelui.

Întreg evenimentul a decurs normal, exact cum fusese planificat, într-o ”atmosferă fericită”. Nunta a fost distrusă de momentul în care cei doi trebuiau să-și depună jurămintele, iar femeia a observat că viitorul ei soț era chel, scrie Daily Mail.

Astfel, a refuzat chiar în timpul ceremoniei să se căsătorească cu el, timp în care ambele familii au făcut eforturi mari pentru a o convinge să-și schimbe părerea.

Pentru că tânărul mire călătorise atât de mult pentru a se căsători, familia acestuia a cerut ajutorul consiliului local pentru a-i găsi o altă mireasă. La două zile după nunta eșuată, bărbatul s-a căsătorit cu fiica unui vânzător de legume.

Într-o fotografie cu cei doi, tânărul mire pare a fi extrem de fericit că a salvat nunta, în timp ce mireasa nu pare a fi foarte impresionată de căsnicia bruscă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61943477
Frans Timmermans: Aștept explicații de la guvernanți cu privire la propunerea de revocare a procurorului-șef al DNA
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat pentru Calea Europeană faptul că așteaptă ca autoritățile de la București să îi ofere explicații cu privire la propunerea de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
61943470
Permisele de conducere din Marea Britanie, fără valabilitate în UE după Brexit
Permisele de conducere britanice ar putea să nu mai fie valabile în țările din UE după Brexit, sugerează Comisia Europeană.
61943464
Momentul în care Viorica Dăncilă alunecă la intrarea în Reşedinţa de Stat a R. Moldova. VIDEO
Aflată în prima sa vizită la Chişinău, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit marţi cu premierul moldovean Pavel Filip la Reşedinţa de Stat a Republicii Moldova.