Maria Zaharova glumește pe seama președintelui Franței: Macron a fost lovit de „mâna Kremlinului”

×
Publicitate

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat în mod ironic imaginile cu sosirea preşedintelui francez Emmanuel Macron la Hanoi în care acesta pare pălmuit de soţia sa, Brigitte Macron.

„Lumea a văzut imaginile cu Macron primind un croşeu de dreapta de la soţia sa la sosirea zborului prezidenţial la Hanoi. Interesant nu este asta, ci cu ce legendă va veni Palatul Elysee de această dată la un nou Emmanuel-gate”, a scris Maria Zaharova, sugerând ironic în finalul mesajului ei să se spună că ar putea fi „mâna Kremlinului”, notează TASS, principala sursă de propagandă a Kremlinului.

Zaharova a reamintit că data trecută, când au apărut pe internet înregistrări video din vagonul de tren care îl ducea spre Kiev, echipa de PR a lui Macron a acuzat jurnaliştii că răspândesc falsuri. (Este vorba de imagini în care un şerveţel mototolit a fost prezentat în mod fals ca fiind un pliculeţ cu cocaină - n.r.).

„Ce se întâmplă de data aceasta? Prima-doamnă a decis să îşi înveselească soţul cu o mângâiere blândă pe obraz şi nu şi-a calculat forţele? A servit un şerveţel, dar a ratat? A încercat să îi aranjeze gulerul şi a întins mâna după chipul ei preferat? S-a împiedicat şi a fost oprită în căderea ei de chipul demn de încredere al preşedintelui francez?” - a comentat sarcastic purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe.

„Sugestie: poate că a fost "mâna Kremlinului"?”, scrie Zaharova în finalul postării ei, potrivit News.ro.

Moscova a acuzat Franţa că a intervenit în alegerile prezidenţiale din România în favoarea lui Nicuşor Dan. Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Se pare că (preşedintele francez Emmanuel) Macron l-a arestat pe Durov nu pentru a folosi această metodă barbară pentru a rezolva problemele interne ale aplicaţiei, ci pentru a influenţa alegerile din România, întrucât a înţeles că acel candidat al dictaturii liberale nu avea nicio şansă să câştige în condiţii legitime”, a scris ea pe Telegram.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62536455
Reacția fermă a Kremlinului după ce Vestul i-a permis Ucrainei să atace teritoriul Rusiei cu armele occidentale
62546932
Ucrainenii au trimis în luptă dronele „portavion”: Un atac cu rachete care costa milioane, acum costă 10.000 de dolari
Start-up-ul ucrainean Strategy Force Solutions susține că „portavioanele” sale de drone au efectuat primele misiuni autonome cu drone de atac în Rusia.
62459876
Occidentul îi permite Ucrainei să atace teritoriul Rusiei cu arme NATO. Superputerile din Vest care au ridicat restricțiile
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite au ridicat toate restricțiile impuse Ucrainei cu privire la raza de acțiune a țintelor militare pe teritoriul Rusiei.