FOTO: Moment stânjenitor pentru Emmanuel Macron, la Dublin, când a vrut s-o îmbrățișeze pe premierul Islandei

Macron si frostadottir
IMAGO

Președintele francez Emmanuel Macron a avut parte de un moment stânjenitor la Dublin, unde s-a întâlnit cu liderii europeni.

Președintele a încercat să o îmbrățișeze pe premierul Islandei, Kristrún Frostadóttir, însă șefa guvernului islandez s-a retras ușor, evitând gestul, dar păstrând mâna pe umărul liderului francez, potrivit DailyMail.

Macron a fost surprins în timp ce se apropia pentru a o îmbrățișa. În schimb, Frostadóttir a părut incomodată de situație și și-a îndreptat privirea spre fotograful aflat în dreapta sa, care a surprins momentul.

În schimb, președintele francez nu părea deloc deranjat. Era bine dispus, zâmbea și o privea în ochi în timp ce se apropia de ea.

Întâlnirea a avut loc în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, organizată la Dublin, unde liderii de pe continent s-au reunit pentru discuții.

Premierul britanic Andy Burnham a profitat de ocazie pentru a-și intensifica declarațiile privind inversarea Brexitului, în timp ce încearcă să finalizeze termenii unui acord de „resetare” a relațiilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Burnham urmează să discute pachetul de măsuri în cadrul unor întâlniri cu mai mulți lideri, printre care Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Totuși, cresc îngrijorările că premierul britanic ar putea face concesii importante pentru a obține condiții comerciale mai avantajoase în cadrul viitorului summit UE–Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
Dacia mioveni
Ce marcă de mașini a depășit Dacia în octombrie la producția din România. Fabrica din Craiova, peste Mioveni
Producţia de automobile din România, în primele zece luni din 2026, a fost de 398.061 unităţi, în scădere cu 12,3% faţă de perioada similară din 2025, anunţă Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Ciprian ciucu
Ciprian Ciucu, despre eliminarea gratuităţilor STB pentru pensionari: „Vom evalua propunerea”
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, va analiza propunerea administratorului judiciar al STB de eliminare a unor gratuităţi la transportul public, inclusiv pentru pensionari şi angajaţii Primăriei.
496787677 10161515117663100 2990477364447861221 n
Universitatea din Bucureşti, despre cazul celor trei angajate acuzate de delapidare: Niciun student nu a fost afectat
Universitatea din Bucureşti a venit vineri cu o serie de precizări privind cazul celor trei angajate acuzate că au delapidat din taxele plătite de studenţi.