Luare de ostatici în Charleston. Agresorul a fost împușcat

61905698
Twitter

Un angajat nemulţumit a împuşcat o persoană şi a luat mai mulți ostatici joi, într-o clădire din centrul istoric al Charleston, a anunţat primarul oraşului din Carolina de Sud, citat de NBC Los Angeles.

 Un spălător de vase concediat a împuşcat un bucătar, ca răzbunare, şi a luat “un număr mic” de persoane ostatice într-un restaurant aglomerat din centrul turisitc al Charleston, a declarat unul dintre proprietarii localului.

Persoana rănită a fost transportată la spital, iar poliţiştii l-au împuşcat pe agresor, care este în stare critică. Ostaticii au fost eliberaţi.

„Atacatorul este un angajat nemulţumit”, a declarat primarul John Tecklenburg, într-o conferinţă de presă din apropiere de locul incidentului. “Nu este un act de terorism şi nu este o crimă rasială”, a adăugat el.

„Sunt noul rege al Charleston-ului”, ar fi stricat atacatorul, susțin martorii, citați de The Guardian.

Unul dintre martorii care a reușit să se salveze, fugind pe ușa din spate a restaurantului, a încercat să-l descrie pe atacator. „Părea un bunic obișnuit, dar avea o privire malefică”, a declarat martorul.

Negociatorii poliţiei încearcă să convingă agresorul să se predea.

Peter Siegert, în vârstă de 73 de ani, şi fiul său, Peter Siegert al IV-lea, de 45 de ani, au declarat că, după ce mai multe chelneriţe şi angajaţi din bucătărie au ieşit din local, fără să spună nimic, un bărbat cu şorţ şi o armă a ieşit din bucătărie şi a încuiat uşa din faţă. 

El le-a ordonat clienţilor să se aşeze pe podea, în partea din spate a restaurantului. Tatăl şi fiul au scăpat pe uşa din spate şi nu ştiu câţi oameni au rămas înăuntru.

Poliţia din Charleston a trimis trupe SWAT şi o unitate de genişti în zonă, iar oamenii au fost sfătuiţi să ocolească zona sau să stea în clădiri.

Localul se află în apropiere de biserica unde Dylan Roof a ucis nouă credincioşi de culoare, în iunie 2015. Roof a fost condamnat la moarte în dosar. De asemenea, se află în apropiere de portul unde peste 100 de vase de crozieră ancorează anual.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61905695
14 persoane dispărute în Alpii Elvețieni, în urma unei alunecări de teren

Autorităţile elveţiene au revizuit la 14 bilanţul persoanelor dispărute în Alpi, în urma unei alunecări de teren care a lovit miercuri o parte a satului Bondo, din apropiere de Italia, a anunţat poliţia, citată de AFP.

61905694
Primarul Florenței a strigat ”Allahu Akbar” la finalul unei dezbateri. Cum s-a justificat

Primarul din Florența și-a cerut public iertare pentru că a țipat în glumă ”Allahu Akbar”, la sfârșitul unei dezbateri pe tema radicalizării și a terorismului.

61905636
SUA ar putea trimite în Ucraina arme letale. Acuzațiile grave la adresa Rusiei

Donald Trump ia în considerare posibilitatea de a ajuta Ucraina cu armament letal, după ce preşedintele ucrainean a declarat că cel puţin 3000 de soldaţi ruşi se află pe teritoriul ţării sale.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.