Localnicii din Santorini care n-au fugit de frica cutremurelor patrulează noaptea pe străzi, să pună hoții pe fugă

×
Publicitate

În timp ce peste 11.000 de oameni au fugit disperați, autoritățile au declarat stare de urgență pe insula greacă Santorini, una dintre cele mai importante destinații turistice.

În aproximativ o săptămână, au fost înregistrate peste 6.400 de cutremure, cel mai puternic având o magnitudine de 5,2.

Unii experți spun că această activitate seismică, cu totul neobișnuită, ar putea fi semnul unei noi erupții pe insula vulcanică Santorini.

Locuitorii care au rămas pe insulă au început să facă patrule de noapte de teamă că Santorini, acum aproape pustie, ar putea deveni ținta jafurilor, după ce majoritatea rezidenților au plecat.

Alunecările de teren sunt, deocamdată, pericolul principal – avertizează autoritățile, care au declarat stare de urgență în vigoare cel puțin până pe 1 martie. Premierul grec a ajuns în această dimineață pe insulă.

„Nu vreau să fac predicții, dar mereu este mai bine să fii pregătit pentru ce este mai rău și să iei măsuri preventive" a declarat Kyriakos Mitsotakis.

În Santorini au fost duse generatoare suplimentare, iar la sediul primăriei se instalează o stație de telecomunicații de rezervă. Toți angajații spitalului sunt în gardă pentru a-i ajuta pe cei care au rămas. Concediile și zilele libere au fost anulate.

Derek Gatopoulos, corespondent The Associated Press: „Școlile sunt închise, evenimentele publice au fost anulate, iar lucrările de construcție au fost oprite în zonele vulnerabile. Operatorii de feriboturi au pus în funcțiune servicii suplimentare pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să plece."

Polițiști și soldați cu vehicule militare au sosit în Santorini, alături de personal medical trimis din insula vecină, Naxos.

Localnic: „Am venit aici pentru că trepidațiile puternice au început acum două, trei, patru zile. Copilul meu este în stare de șoc, iar lucrurile sunt destul de periculoase."

Biletele pentru feriboturi abia se mai găsesc, așa că au fost programate zboruri suplimentare pentru a-i ajuta pe oameni să plece. Mulți s-au îndreptat spre Atena.

Locuitor: „La fiecare cinci minute e un cutremur. Am primit trei mesaje de urgență prin care ni se cerea să evacuăm. În ultimul, eram avertizați de posibilitatea unui cutremur mare. Atunci am decis să plecăm."

O tabără de copii din Atena îi va găzdui pe cei care și-au abandonat casele din cauza cutremurelor.

Elinda Labropoulou, CNN: „Experții spun că acest fenomen este unul fără precedent. Au în vedere un scenariu bun și un scenariu rău cu privire la modul în care ar putea evolua lucrurile. Scenariul bun este că activitatea seismică s-ar putea diminua în cele din urmă, dar acest lucru ar putea dura săptămâni sau chiar luni.

Conform scenariului rău, până acum ar fi vorba doar de replici, care ar putea anunța un cutremur major. Dar mai există o teamă: activitatea vulcanică s-ar putea înteți. Insula Santorini face parte din așa-numitul Arc Vulcanic Elen – un lanț de insule create de vulcani. Ultima erupție majoră a avut loc în 1950."  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62518207
Teroare pe plantațiile din sudul Spaniei. Zeci de români ținuți în condiții de sclavie și bătuți de propriii lor compatrioți

52 de români ținuți în condiții de sclavie pe o plantație din regiunea Sevilla au fost eliberați de poliția spaniolă după o acțiune de amploare.

62494478
Rusia a retras trupele nord-coreene din Kursk. Prețul uriaș plătit de soldații Phenianului în războiul cu Ucraina

Trupele nord-coreene trimise să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei nu au mai fost văzute în luptă de mai multe săptămâni, ceea ce a generat speculaţii că acestea au fost retrase din regiunea Kursk, după ce au suferit pierderi grele.

62491627
NATO anunță că Europa și Canada și-au majorat cheltuielile de apărare cu 20% în 2024

Cheltuielile de apărare ale membrilor europeni ai NATO şi ale Canadei au fost cu 20% mai mari în 2024 decât în anul precedent, a declarat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.