Liderii Uniunii Europene se întâlnesc în Danemarca, să pună la punct un plan important de securitate. Nicușor Dan participă

×
Publicitate

Uniunea Europeană pregătește un plan comun de securitate. 40 de lideri europeni se reunesc miercuri și joi în capitala daneză, pentru a decide cum să accelereze apărarea continentului.

La discuții participă și președintele României, Nicușor Dan.

Consiliul European are loc la Copenhaga, pentru că Danemarca deține președinția rotativă a Consiliului European. Reuniunea de astăzi este una informală, așa că nu se vor lua decizii oficiale, însă discuțiile sunt importante, pentru că stau la baza deciziilor viitoare, iar următorul Consiliu European are loc peste 2 săptămâni la Bruxelles.

La reuniune va participa și președintele României. Nicușor Dan va ateriza miercuri dimineață pe aeroportul din Copenhaga și va veni direct aici. La summit va fi însoțit de către ambasadorul României la Uniunea Europeană, Iulia Matei, și de către consilierul prezidențial pentru afaceri europene, Luminița Odobescu.

Două teme importante de discuții

Așadar, pe agenda de astăzi liderii europeni au două discuții importante, apărarea comună a Europei și sprijinul pentru Ucraina.

Războiul dronelor, dar și ultimele incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al statelor membre au arătat că Europa are un rol de pregătire, mai ales în ceea ce privește detectarea și neutralizarea dronelor mici. Așadar, este de așteptat ca discuțiile liderilor de astăzi să meargă pe trei direcții: cum să dezvolte capabilități militare comune, flancul estic, dar și guvernanța, cine va coordona acest nou sistem de apărare.

Flancul estic, din care face parte și România, rămâne o prioritate.

Comisia Europeană a trimis șefilor de stat și de guvern un document care prezintă mai multe proiecte cheie. Zidul european de drone este unul dintre aceste proiecte. Este o rețea de sisteme care va permite detectarea și neutralizare a dronelor, indiferent de dimensiuni. Zidul de drone va face parte, la rândul lui, dintr-un sistem de supraveghere a Flancului Estic, care va putea contracara inclusiv amenințările hibride.

Fonduri europene de 160 de miliarde de euro

Comisia Europeană a mai propus alte două proiecte. Este vorba de un scut de apărare antiaerian și de un scut spațial. Însă toate aceste proiecte au nevoie de finanțare. Liderii europeni vor vorbi și despre sursele de finanțare.

Deocamdată, fondurile europene din diferite programe de apărare, granturi și împrumuturi însumează peste 160 de miliarde de euro. Cel mai important program rămâne programul SAFE.

România a primit din acest program cea de-a 2-a alocare. Este vorba de 17 miliarde de euro, însă ca să primim acești bani trebuie să depunem la Comisia Europeană, până la sfârșitul lunii noiembrie, proiecte viabile.

Sprijin pentru Ucraina

Tot miercuri se va discuta și despre sprijinul pentru Ucraina.

Sunt pe masă două subiecte: acordarea unui împrumut pentru reparații din activele rusești înghețate, dar și 2 miliarde de euro pentru drone, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, fără să spună însă de unde vor veni aceste sume.

Pe de altă parte, în aceste 2 zile, miercuri și joi, la Copenhaga sunt așteptați să ajungă 40 de lideri europeni, având în vedere ultimele incidente cu drone. Danemarca a cerut ajutorul statelor aliate pentru a asigura securitatea. Deja au fost mobilizate mai multe forțe.

Suedia a trimis sisteme de detectare a dronelor, la fel și Germania, inclusiv sisteme de detectare a dronelor de mici dimensiuni. NATO a trimis o fregată. Este o navă militară care a fost ancorată în portul Copenhaga, dar au mai anunțat sprijin militar Marea Britanie, Ucraina și Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Un student s-a sinucis în ziua absolvirii, după ce i s-a spus din greșeală că a picat un curs

Mama unui student care și-a luat viața după ce i s-a comunicat în mod eronat că nu va fi eligibil pentru absolvire a vorbit despre durerea ei, spunând că fiul ei a fost „tratat nedrept” de către Universitatea din Glasgow, Scoția.

Un avion a aterizat de urgență pe o autostradă din SUA, la o oră de vârf

Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe o autostradă din San Diego. Totul s-a întâmplat în plină oră de vârf, cu trafic intens.  

Propaganda Kremlinului răstoarnă realitatea: Rusia, „victimă” în fața NATO

Pe măsură ce Rusia testează frontierele estice ale NATO cu drone și avioane de luptă, Kremlinul rescrie realitatea pentru un public epuizat de război.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.