Julian Sands este de negăsit după 12 zile de căutări. Actorul a dispărut într-o zonă muntoasă de lângă Los Angeles

62319272

Autorităţile californiene au declarat că nu au găsit nicio urmă de localizare a lui Julian Sands, la 12 zile de la dispariţia acestuia. Condiţiile meteo nu permit căutarea în unele zone periculoase, transmite BBC.

Actorul britanic Julian Sands, în vârstă de 65 de ani, a dispărut pe 13 ianuarie în timp ce făcea o drumeţie în zona Baldy Bowl din Munţii San Gabriel, la nord de Los Angeles.

Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino a declarat că au avut loc "numeroase" căutări terestre şi aeriene.

California a fost lovită recent de furtuni puternice.

Cu toate acestea, departamentul şerifului a precizat că vor continua căutările, "dacă condiţiile meteo şi terestre o vor permite", potrivit News.ro.

Un purtător de cuvânt al departamentului a declarat pentru agenţia de ştiri PA că căutările la sol în zonele mai înalte, în care încă nu au fost efectuate căutări, nu au fost încă posibile din cauza vremii.

Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino a declarat că a răspuns la mai mult de o duzină de apeluri pe Muntele San Antonio, cunoscut local ca Mount Baldy, şi în zona înconjurătoare în ultimele patru săptămâni. Acesta i-a avertizat pe excursionişti să "stea departe" de acea zonă, adăugând că este "extrem de periculoasă", chiar şi pentru excursioniştii experimentaţi.

Săptămâna trecută, maşina lui Julian Sands a fost găsită lângă locul în care a fost dată dispărută.

Mașina luiJulian Sands

 

Familia sa a mulţumit autorităţilor pentru eforturile depuse.

La începutul acestei săptămâni, ei au declarat, de asemenea, că sunt "profund impresionaţi" de "revărsarea de dragoste şi sprijin" pe care au primit-o.

Într-o declaraţie, familia a lăudat "echipele de căutare eroice" care lucrează în condiţii meteo dificile "la sol şi în aer pentru a-l aduce pe Julian acasă".

Născut în Yorkshire, Julian Sands a apărut în zeci de filme şi emisiuni TV, dar rolul principal din filmul britanic de dragoste "A Room With A View" din 1985 a fost cel care i-a adus faima la nivel mondial.

El locuieşte în cartierul North Hollywood din Los Angeles împreună cu soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz. Ei au doi copii.

Julian Sands a vorbit în trecut despre dragostea sa pentru drumeţii şi alpinism.

Când a fost întrebat în 2020 ce îl face fericit, el a răspuns: "Aproape de vârful unui munte într-o dimineaţă glorioasă şi rece".

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62319270
Un cercetător belgian a recuperat câteva cranii de soldați din apropierea câmpului de luptă de la Waterloo

La mai bine de 200 de ani bătălia de la Waterloo încă stârnește imaginația istoricilor.

62319266
Rușii pregătesc o ofensivă de amploare înainte ca ucrainenii să primească tancurile promise de țările NATO

Germania a decis, în sfârșit, să doneze Ucrainei tancuri Leopard 2, potrivit publicației Der Spiegel care citează surse guvernamentale.

62318507
The Guardian: Cine este Evgheni Prigojin, vânzătorul de hotdog care a ajuns în vârful maşinăriei de război a lui Putin

Cine este Evgheni Prigojin și cum a apărut armata privată cunoscută drept Grupul Wagner.   

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.