Jimmy Carter, în vârstă de 99 de ani, a mers la funeraliile soţiei sale. A fost adus într-un scaun cu rotile

62406318
AFP

Jimmy Carter, în vârsta de 99 de ani, a participat marţi la funeraliile soţiei sale Rosalynn în Atlanta, o apariţie publică foarte rară a fostului preşedinte american care primeşte îngrijiri paliative din februarie, relatează AFP.

Fostul lider democrat a fost adus într-un scaun cu rotile la biserica unde actualul preşedinte Joe Biden, soţia sa, fostul preşedinte Bill Clinton şi alte Prime Doamne participă la funeraliile fostei Prime Doamne a SUA Rosalynn Carter, care a încetat din viaţă pe 19 noiembrie, la vârsta de 96 de ani

Rosalynn Carter fusese diagnosticată ca suferind de demenţă, a anunţat în mai familia sa, primind îngrijiri acasă, alături de soţul ei, la locuinţa lor din Plains, statul Georgia.

Funeraliile au fost programate pentru miercuri, la o biserică baptistă din acelaşi oraş de provincie, potrivit Agerpres.

James şi Rosalynn Carter au fost cuplul prezidenţial cu cea mai îndelungată căsnicie, începută în 1946, când el avea 21 de ani, iar ea 18.

După finalul unicului său mandat prezidenţial (1977-1981), Jimmy Carter a trăit mai mulţi ani "post-Casa Albă" decât oricare alt preşedinte dinaintea sa. Rosalynn Carter a jucat un rol important în această perioadă, construind organizaţia non-profit Carter Center şi organizaţia umanitară Habitat for Humanity. Şi în timpul preşedinţiei sale, Jimmy Carter i-a acordat o voce proeminentă Primei Doamne şi a sprijinit campania sa pentru sănătate mintală.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62355054
Papa Francisc şi-a anulat deplasarea la Dubai, unde urma să participe la conferinţa ONU pentru climă

La recomandarea medicilor săi, Papa Francisc şi-a anulat deplasarea prevăzută la Dubai pentru cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) asupra schimbărilor climatice, care se va desfăşura sub egida ONU.  

62406317
Hamas a eliberat încă 12 ostatici. „Zece israelieni şi doi cetăţeni străini”

Forţele de apărare israeliene (IDF) au confirmat marţi că Hamas a predat Crucii Roşii 12 ostatici pentru a fi transferaţi în Israel, relatează The Times of Israel.

62406316
OMS: Bolile ar putea ucide mai mulţi oameni decât bombele în Fâşia Gaza

Mai mulţi oameni ar putea muri din cauza bolilor decât a bombardamentelor în Fâşia Gaza dacă sistemul de sănătate de acolo nu este reparat, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt al OMS, transmite Reuters.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.