Italia trăiește coșmarul coronavirusului, iar sute de mii de români sunt prinși la mijloc

×
Publicitate

Italienii s-au trezit în mijlocul unui coşmar: în ultimele 24 de ore, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus s-a dublat. 

Potrivit oficialilor italieni, acum sunt 132 de cazuri confirmate, cele mai multe în provinciile Lombardia şi Veneto, din nordul peninsulei.

Peste o duzină de localităţi din aceste zone au fost puse în carantină, iar autorităţile au închis şcolile din Milano şi din Verona. Autorităţile italiene încearcă să facă faţă situaţiei, dar au apărut deja cozi la magazinele de alimente, iar măştile de faţă nu se mai găsesc la vânzare.

În plus, specialiştii încă încearcă să afle cum s-a ajuns la un număr atât de mare de persoane infectate, într-un timp atât de scurt.

Astfel de imagini erau, până în urmă cu câteva zile, filmate doar în Wuhan sau în alte oraşe din China. De dată asta, străzile pustii sunt în orăşelul Codogno, din Lombardia.

Cătălin, român din Italia: ”Pur și simplu nu e nimeni pe străzi, nu are nimeni voie să părăsească casa. Am fost la mercat să luăm ceva, lumea se aprovizionează să aibă apă, să aibă mâncare”.

Autorităţile au emis un decret care pune în carantină peste 10 oraşe din nordul peninsulei. Aici sunt cele mai multe cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

Lipsa măştilor este deja o problemă. Acolo unde stocurile nu au fost deja epuizate, au crescut preţurile. Autorităţile dau asigurări că măştile vor reveni pe rafturi, dar localnicii sunt dispuşi să meargă în marile oraşe ca să le cumpere.

Gabriela Vișan, româncă din Italia: ”S-au terminat măştile, la Roma chiar au ajuns la un preţ de 100 de euro una. Lumea a început un pic să se panicheze. Prevenţia efectivă e masca, dar prevenţia cea mai mare e să eviţi locurile aglomerate.”

În unele locuri, doar farmaciile şi supermarketurile au rămas deschise. Unii cu măști, alții fără, localnicii s-au aşezat la cozi cu noaptea-n cap, ca să-şi facă provizii.

Milică Puicea, român din regiunea Monza: ”Eu am cumpărat mâncăruri în conservă, sigilate. Noi, ca familie, nu suntem speriați, disperați, dar mai bine să fiu precaut.”

Peste 50.000 de oameni sunt afectaţi de măsurile de carantină. În zonele în care au fost identificate focare de infecţie au fost suspendate toate activităţile publice, iar localnicii au fost sfătuiţi să rămână, pe cât posibil, în case. Instituţiile publice şi multe magazine au fost închise, la fel şi şcolile.

Camelia Bichiș, româncă din regiunea Verona: ”În Verona se vor închide școlile până pe 1 martie, toată lumea este un pic panicată, deja începem să fim sunați din toate părțile, de părinți, de prieteni, din alte țări, s-a închis carnalul din Veneția”.

Milano NU ESTE pe lista oraşelor puse în carantină, dar autorităţile au decis să lase elevii acasă.

Giuseppe Sala, primar Milano: ”Această este o măsură preventivă, departe de noi gândul de a provoca orice fel de isterie.”

Potrivit legislaţiei italiene, părăsirea fără drept a zonei de carantină se pedepseşte cu închisoare de până la 3 luni. Carabinierii sunt cei care au primit misiunea de a izola oraşele afectate, dar premierul italian a precizat că va face apel şi la armată dacă oamenii nu respectă carantină.

Specialiştii speră să afle cât mai iute şi cum s-a răspândit virusul atât de repede.

Daniel Săboanu, român din Italia: ”Principala îngrijorare a autorităţilor este că nu reușesc să descopere pacientul zero, cel de la care a pornit totul. Au făcut analize la anumiți cetățeni chinezi, dar nu, au ieșit negativ”.

Restricţiile impuse de autorităţi afectează numeroase evenimente: unele meciuri de fotbal sunt amânate, iar carnavalul de la Veneţia a fost suspendat.

La săptămâna modei de la Milano, designerul Girgio Armani şi-a ţinut prezentarea cu uşile închise, în faţa unor scaune goale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62111688
Iordania interzice intrarea în țară a tuturor străinilor veniţi din Iran, China şi Coreea de Sud, din cauza coronavirusului

Guvernul de la Amman a decis, duminică, să interzică intrarea pe teritoriul Iordaniei a oricărei persoane venite din China, Iran şi Coreea de Sud, cu excepţia propriilor cetăţeni, din cauza coronavirusului, relatează AFP.

62111686
Celebrul carnaval de la Veneția, anulat din cauza epidemiei de coronavirus

Evenimentele din ultimele două zile ale Carnavalului de la Veneţia, manifestare fastuoasă care atrage turişti din lumea întreagă, au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat duminică preşedintele Regiunii Veneto, Luca Zaia.

62111685
Președintele Chinei: Coronavirusul este cea mai gravă urgență din 1949 și până acum

Coronavirusul reprezintă cea mai gravă urgenţă sanitară care a afectat China de la fondarea regimului comunist în 1949, a declarat duminică preşedintele Xi Jinping, recunoscând existenţa unor ''lacune'' în acţiunile de răspuns la epidemie.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.