România ar putea juca în Grupa D la CM 2026, dacă se va califica, alături de SUA, Paraguay şi Australia

62591484

Naţionala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica.

Astfel, adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay şi Australia, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.

Naţionala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026.

În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecţionerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, tricolorii vor juca în deplasare şi finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie.

Cupa Mondială, prima cu 48 de echipe, va fi găzduită de Statele Unite, Mexic şi Canada, în perioada 11 iunie-19 iulie 2026, participantele fiind împărţite în 12 grupe a câte patru echipe, din care primele două clasate se vor califica în şaisprezecimile de finală, alături de cele mai bune opt formaţii de pe locul al treilea.

Meciul de deschidere va fi cel dintre Mexic şi Africa de Sud, pe 11 iunie, pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico.

Argentina, campioana mondială en titre, va juca primul său meci contra Algeriei, în Grupa J.

Grupa I se anunţă a fi una dintre cele mai puternice, cu Franţa, vicecampioana mondială, Senegal şi Norvegia, potrivit Agerpres.

Componenţa grupelor:

Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, UEFA Play-off D;
Grupa B: Canada, UEFA Play-off A, Qatar, Elveţia;
Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoţia;
Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, UEFA Play-off C;
Grupa E: Germania, Curacao, Cote d'Ivoire, Ecuador;
Grupa F: Olanda, Japonia, UEFA Play-off B, Tunisia;
Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă;
Grupa H: Spania, Insulele Capului Verde, Arabia Saudită, Uruguay;
Grupa I: Franţa, Senegal, FIFA Play-off 2, Norvegia;
Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania;
Grupa K: Portugalia, FIFA Play-off 1, Uzbekistan, Columbia;
Grupa L: Anglia, Croaţia, Ghana, Panama.

UEFA Play-off A: Ţara Galilor/Bosnia-Herţegovina - Italia/Irlanda de Nord
UEFA Play-off B: Ucraina/Suedia - Polonia/Albania
UEFA Play-off C: Slovacia/Kosovo - Turcia/România
UEFA Play-off D: Cehia/Irlanda - Danemarca/Macedonia de Nord
FIFA Play-off 1: RD Congo - Noua Caledonie/Jamaica
FIFA Play-off 2: Irak - Bolivia/Surinam

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62587565
Andrei Raţiu, votat de fani tricolorul lunii noiembrie şi al anului 2025. Ce spune fundaşul. VIDEO

Fundaşul Andrei Raţiu a devenit matematic Tricolorul Anului 2025, în cadrul concursului desfăşurat în aplicaţia Tricolorii, anunţă frf.ro.

62436043
Sorana Cîrstea se retrage din activitate anul viitor: Am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că în anul 2026 va fi ultimul al său în circuit. Ea spune că într-o carieră de 20 de ani a trăit un „vis frumos în care toate sacrificiile au meritat”.    

62582350
S-au stabilit grupele turneului final al CM. Dacă vor trece de play-off, românii vor înfrunta SUA, Paraguay şi Australia

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale 2026 a avut loc vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.