Inundații masive în Australia. Mii de locuitori ai orașului Sydney au fost îndemnați să-și evacueze locuințele | FOTO

62269758

Mii de locuitori din Sydney au fost îndemnaţi să-şi evacueze casele luni, în a treia zi de ploi torenţiale, în timp ce râurile deversate au acoperit zone întregi şi torenţi de apă au scăpat din principalul baraj al celei mai mari metropole a Australiei.

"Am vazut râurile crescând rapid, mult mai repede decât era de aşteptat", a comentat, pentru postul naţional ABC, responsabilul serviciilor de stat de urgenţă ale statului New South Wales, Ashley Sullivan, notează AFP, citată de Agerpres.

Aproximativ 32.000 de persoane au primit un ordin sau un avertisment de evacuare în statul New South Wales, a precizat acesta.

Australia este deosebit de afectată de schimbările climatice şi se confruntă frecvent cu episoade de secetă, incendii de vegetaţie devastatoare şi inundaţii repetate şi tot mai intense.

În unele regiuni, apele ar putea depăşi nivelurile atinse în cursul inundaţiilor catastrofale care au avut loc pe coasta de est în ultimii doi ani, a mai spus Ashley Sullivan.

Serviciile de salvare au declarat că au salvat aproximativ 20 de persoane în ultimele 12 ore, majoritatea aflate în maşini pe drumuri inundate din New South Wales.

Luni dimineaţă, apele râului, de un maro noroios, transformaseră o vastă întindere de pamânt într-un lac în suburbia Camden, la sud-vest de Sydney.

Mai multe drumuri au dispărut sub ape

La televizor, imaginile au arătat drumuri care au dispărut sub ape şi rulote în apă, dintre care cel puţin una răsturnată pe o parte.

Cantităţi mari de apă au ţâşnit din barajul Warragamba, sub presiune, care alimentează majoritatea oraşului cu apa potabilă.

Odată cu încălzirea planetei, atmosfera Terrei conţine tot mai mulţi vapori de apă, care duc la o creştere a riscului de producere a unor precipitaţii puternice, au explicat oamenii de ştiinţă. Astfel de ploi abundente, asociate cu alţi factori, precum amenajarea teritoriului, favorizează inundaţiile.

În martie, inundaţiile cauzate de furtuni puternice au devastat partea de vest a oraşului Sydney şi au provocat 20 de decese, reaminteşte AFP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62269754
Incendiu la complexul rezidențial Capital Towers din centrul Moscovei | VIDEO

Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la partea superioară a unui turn care face parte din complexul Capital Towers din Moscova, informează Nexta.

62269752
Italia: Cel puţin șase oameni au murit în Alpi după prăbuşirea unui gheţar | VIDEO

O bucată imensă s-a desprins, duminică, din gheţarul Marmolada, din Alpi, provocând o avalanşă, au anunţat serviciile de intervenţie, potrivit AFP.  

62269751
Mai multe persoane au murit, după ce au fost împușcate într-un centru comercial din Copenhaga

Poliția daneză a anunțat, duminică, că mai multe persoane au murit și altele au fost rănite, după ce au fost împușcate la un mall din Copenhaga, relatează dw.com.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.