Inundații după caniculă, în Franța. Tabără de copii evacuată cu elicopterele

×
Publicitate

În Franţa, căldura sufocantă a lăsat locul inundaţiilor. Ploile au provocat o viitură violentă într-un departament din sudul ţării, unde o tabără de copii şi adolescenţi a fost evacuată cu ajutorul elicopterelor.

Iar un bărbat de 70 de ani, de naţionalitate germană, este dat dispărut.

În schimb, vremea este de partea pompierilor din Spania şi Portugalia. Aceştia au anunţat că au reuşit să potolească două incendii periculoase.

De aproape o săptămână, o mie de pompieri şi soldaţi intervin în regiunea Algarve, în sudul Portugaliei. Focul a pârjolit o fâşie de pădure cu o suprafaţă de 21.000 de hectare, iar în două localităţi, clădiri şi maşini au căzut pradă flăcărilor. În plus, trei sute de oameni au fost evacuaţi şi nici acum nu au primit permisiunea de a se întoarce acasă. Vântul a bătut cu putere joi, în prima parte a zilei, dar, spre seară, vremea s-a îmbunat şi focul a fost adus sub control.

Localnicii au fost nemulţumiţi de faptul că autorităţile au reuşit cu greu să oprească înaintarea flăcărilor. În timp ce pompierii s-au plâns de proasta coordonare cu celelalte instituţii ale statului. Nu a ajutat nici faptul că premierul nu şi-a scurtat vacanţa, în ciuda pericolului.

În Spania, cei şapte sute de pompieri mobilizaţi în lupta cu incendiul din provincia Valencia au anunţat că focarul se află sub control și că, în curând, focul nu va mai reprezenta o ameninţare. Autorităţile spun că flacările au izbucnit luni, în timpul unei furtuni cu descărcări electrice.

Pe de altă parte, după zile cu arşiţă, Franţa s-a confruntat cu furtuni violente. Ploile au provocat inundaţii în departamentul Gard, de pe malul Mediteranei. 119 copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, au fost evacuaţi dintr-o tabără măturată de şuvoaie. Patru dintre ei au ajuns la spital cu hipotermie.

Tot în sud, ploile au adus grindină de dimensiunea unei mingi de golf sau chiar mai mare, iar bucăţile de gheaţă au provocat pagube în curţile localnicilor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61959876
Actrița cunoscută pentru rolul Lois Lane din filmele "Superman" s-a sinucis
Margot Kidder, cunoscută în special pentru rolul Lois Lane din saga ''Superman'' cu Christopher Reeve, decedată la jumătatea lunii mai la vârsta de 69 de ani, s-a sinucis, a concluzionat biroul de medicină legală din comitatul Park, relatează AFP.
61978678
Reacția MAE după ce nemții au criticat alocațiile primite de români și bulgari în țara lor
Autorităţile din Germania vor să fie schimbate reglementările europene pentru a descuraja aşa-numitul turism social.
61978667
Părinţii Melaniei Trump au primit cetăţenia americană
Părinţii Primei Doamne a Americii, Melania Trump, au primit joi cetăţenia americană, a declarat agenţiei France Presse unul din avocaţii lor, Michael Wildes.