Infirmieră din Germania, acuzată că a injectat morfină unor bebeluși. Ce s-a întâmplat cu ei

62106981
iStock

O infirmieră germană este suspectată că le-a injectat morfină unor bebeluşi născuţi prematur, care au supravieţuit datorită intervenţiei urgente a echipei medicale, au informat joi parchetul şi poliţia din Ulm, sudul Germaniei.

„Împotriva infirmierei a fost emis un mandat de arestare pentru tentativă de omor în cinci cazuri”', a comunicat Christof Lehr, procuror în Ulm, unde s-au petrecut faptele, potrivit Agerpres.

Lehr a precizat că poliţia a descoperit în dulapul infirmierei o seringă ce conţinea lapte matern şi urme de morfină.

Cei cinci bebeluşi, 'cu vârste între o zi şi cinci săptămâni', au primit injecţia în noaptea de 19 spre 20 decembrie, a mai indicat el.

Copiii au acuzat ulterior probleme respiratorii acute, dar au putut fi salvaţi datorită intervenţiei de urgenţă a echipei medicale.

Iniţial s-a crezut că a fost vorba despre o infecţie, dar testele de urină au exclus această ipoteză, a declarat şeful poliţiei locale, Bernhard Weber, într-o conferinţă de presă.

Analizele au relevat însă urme de morfină, ceea ce a determinat spitalul să informeze poliţia.

Infirmiera a fost plasată miercuri în arest preventiv, fiind suspectată că 'a acţionat intenţionat', a precizat procurorul. Conform acestuia, femeia era conştientă că bebeluşii ar fi putut muri.

Tânăra neagă acuzaţiile, a mai indicat procurorul.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62106975
6.000 de oameni, blocați pe o navă după ce doi turiști chinezi au dat semne de coronavirus

6.000 de oameni sunt blocați la bordul unei nave de croazieră italiene, deoarece doi pasageri chinezi prezenți pe vas sunt suspectați că sunt infectați cu coronavirus.

62106963
Rusia îşi va închide frontiera cu China, din cauza coronavirusului

Rusia şi-a anunţat joi intenţia de a-şi închide frontiera cu China, care se întinde pe o lungime de 4.250 de km, în cadrul măsurilor de combatere a propagării noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de morţi, potrivit AFP.

62106956
Acuzații fără precedent aduse președintelui Bulgariei. În ce funcție și-a numit soția

Scandal de proporții în Bulgaria. Președintele Rumen Radev este acuzat că și-ar fi numit viitoarea soție în cadrul Forțelor Aeriene și i-a acordat o locuință de serviciu, iar parchetul de la Sofia a dat publicității interceptări în acest dosar.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.