George Bush Sr. a fost înmormântat. Ultima dorință i-a fost îndeplinită la funeralii

×
Publicitate

Fostul președinte american George Herbert Walker Bush a fost înmormântat la biblioteca prezidențială din Texas.

Sicriul a fost dus pe ultimul drum cu un tren special, după o slujbă la biserica episcopală din Houston. De-a lungul traseului de 100 de km, mii de americani i-au adus un ultim omagiu celui de-al 41 preşedinte al Statelor Unite.

Staruri de muzică country au cântat în cursul ceremoniei religioase. Discursurile au fost ţinute de fostul secretar de stat, James Baker, George P. Bush - fiul fostului guvernator de Florida - şi Jeb Bush, nepotul preşedintelui defunct.

George P. Bush: "Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră ca cel mai vârstnic nepot al celui pe care îl cunoșteam, simplu, drept "Gampy". George Herbert Walker Bush a fost cel mai grațios, mai decent și mai umil om pe care l-am cunoscut vreodată."

James Baker: "Gloria noastră, George, a fost să te avem preşedinte şi bun prieten."

După slujbă, sicriul fostului preşedinte George H.W. Bush a fost condus pe ultimul drum cu un tren creat special pentru el. Locomotiva, vopsită la fel ca aeronava prezidenţială Air Force One, a fost denumită 41-41, în onoarea celui care a fost cel de la 41-lea preşedinte al Statelor Unite.

A fost dorinţa lui Bush Senior includerea unui tren funebru ca parte a funeraliilor de stat. O tradiţie începută cu Abraham Lincoln, dar la care nu s-a mai recurs de aproape 50 de ani.

Mii de oameni s-au adunat pe marginea căii ferate ca să-i spună adio fostului preşedinte. Între ei, o femeie care a văzut trecând şi trenul funerar al lui Eisenhower, acum o jumătate de secol.

Femeie: "Tata mi-a zis că o să învăţ mai mult văzând trenul funerar al lui Eisenhower decât dacă aş fi mers în acea zi la şcoală."

De altfel, numeroşi părinţii şi-au învoit copiii de la şcoală pentru ca aceştia să fie martorii unui eveniment memorabil.

Părinte: "E ceva despre care poţi povesti generaţiilor viitoare. E o bucată din istoria Americii."

Patru avioane militare i-au adus un omagiu fostului preşedinte şi veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, înainte ca sicriul să fie purtat în curtea bibliotecii prezidenţiale, unde a fost înhumat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62006865
Ţara care le vinde tinere bărbaţilor chinezi singuri. Cât costă o "mireasă"
Aproximativ 7.500 de femei din Myanmar au fost vândute şi forţate să se căsătorească cu bărbaţi chinezi în perioada 2013-2017.
62006853
Şofer român de TIR, bătut de „vestele galbene” din Franţa. "Eşti un român împuţit"
Un şofer român de camion a fost lovit cu o bucată de lemn în timpul protestelor din Franţa.
62006805
Inundațiile din Cipru au făcut cel puţin 3 victime. Avertismentul meteorologilor
Inundațiile au făcut cel puțin trei victime în partea turcă a Ciprului. Doi bărbați și o femeie au murit, după ce mașina în care se aflau a fost înghițită de puhoaie, pe o șosea în apropierea orașului Kyrenia.