Geoffrey Rush, despăgubiri record din partea unui tabloid în scandalul #Metoo

62048042
Getty

Actorul australian Geoffrey Rush va primi despăgubiri record din partea unui tabloid.

Actorul Geoffrey Rush a obţinut joi despăgubiri record de 2,8 milioane de dolari australieni (1,7 milioane euro) din partea Daily Telegraph, un tabloid din Sydney care a fost condamnat pentru defăimare, după ce a publicat acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit formulate de o actriţă împotriva starului australian.

Cotidianul The Age precizează că această sumă, care ţine cont de pagubele financiare provocate de acest scandal actorului Geoffrey Rush, un artist premiat cu Oscar, reprezintă cele mai mari despăgubiri obţinute vreodată de o persoană într-o instanţă din Australia.

Daily Telegraph a publicat în 2017 pe prima sa pagină un articol ce afirma că Sydney Theatre Company a primit o plângere din partea actriţei Eryn Jean Norvill, care îl acuza pe Geoffrey Rush că a atins-o în mod intenţionat într-o manieră nepotrivită cu ocazia unei reprezentaţii a producţiei teatrale "Regele Lear".

Un magistrat din Sydney a ajuns în aprilie la concluzia că Daily Telegraph a publicat "un articol senzaţionalist, imprudent şi iresponsabil" şi a condamnat această publicaţie la plata unor despăgubiri de 850.000 de dolari australieni (540.000 de euro), o sumă care nu ţinea cont de pagubele financiare provocate starului australian.

Judecătorul Michael Wigny a estimat, atunci, că cititorii erau stimulaţi să creadă, în momentul lecturării articolului, că actorul este "un pervers", în baza informaţiilor publicate, deşi cele mai multe dintre ele nu erau coroborate.

În plus, magistratul a ajuns la concluzia că faptele acuzate de Eryn Jean Norvill erau incoerente şi că acuzatoarea avea uneori "înclinaţia de a exagera sau de a înflori lucrurile".

Joi, judecătorul a acordat actorului încă 1,96 milioane de dolari australieni daune speciale pentru pierderea câştigurilor şi viitoarelor oportunităţi economice datorate impactului articolelor asupra reputaţiei lui.

Geoffrey Rush a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în 1997 graţie interpretării sale din filmul "Shine". Artistul are în palmares alte trofee importante, inclusiv două Globuri de Aur, un premiu Primetime Emmy şi trei premii BAFTA.

Tabloidul Daily Telegraph aparţine grupului media News Corp, deţinut de magnatul Rupert Murdoch.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62048040
Șoferi dați jos de la volan și obligați să se uite la victima unui accident mortal, în Germania. VIDEO

Câțiva șoferi au fost dați jos de la volan și ”invitați” de un poliţist să se uite la victima unui accident mortal, în Germania. Pe unul din ei polițistul l-a îndemnat ”să-l salute” pe bărbatul mort, intins pe șosea.

62048032
A rămas fără un diamant de 45 de milioane de € după un truc ca-n filme. Cine este victima

O fostă candidată la alegerile prezidenţiale din Guineea a depus plângere pentru furtul unui diamant estimat la 45 milioane de euro

62047980
Exerciţiu NATO în România. Militarii au simulat un desant aerian

200 de militari din 5 ţări au participat la un exerciţiu în baza aeriană de la Boboc. Exerciţiul multinaţional European Spartan 2019 s-a desfăşurat pentru prima dată în România şi a avut ca scop pregătirea piloţilor de aeronave.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.