Facebook şi Instagram au şters postări ale președintelui Braziliei, acuzat de ”dezinformare”

62115097
Getty

Facebook şi Instagram au şters luni la rândul lor, după Twitter, înregistrări video cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, apreciind că acestea transmit un mesaj greşit cu privire la pandemia de coronavirus, informează marţi AFP.

 

"Retragem de pe Facebook şi Instagram conţinuturile ce nu respectă condiţiile noastre de utilizare, (condiţii) care nu autorizează dezinformarea ce poate cauza suferinţe fizice persoanelor", a informat Facebook într-un comunicat trimis mass-media.

Cu o zi înainte, Twitter a invocat, în legătură cu aceleaşi înregistrări video, "înăsprirea regulilor sale pentru a lua în calcul conţinuturi care sunt în contradicţie cu ordine de sănătate publică ce vin de la surse oficiale şi care ar putea spori riscul de transmitere a COVID-19".

Înregistrările video vizate îl arată pe şeful statului brazilian făcând o baie de mulţime duminică, la Brasilia, în contradicţie flagrantă cu restricţiile oficiale de pe teritoriul Braziliei.

Sâmbătă, ministrul brazilian al sănătăţii Luiz Henrique Mandetta a subliniat importanţa de a păstra distanţa socială pentru a evita propagarea bolii.

Acelaşi ministru a reiterat apelul luni. "În acest moment, trebuie să menţinem gradul cel mai mare de distanţare socială, ca să putem (...) oferi suficient timp ca sistemul de sănătate să se întărească", a afirmat el, potrivit Agerpres.

Brazilia înregistrează 4.579 de cazuri de contaminări cu noul tip de coronavirus, dintre care 159 fatale.

Preşedintele de extremă dreapta al Braziliei s-a arătat cu toate acestea sceptic cu privire la gravitatea a ceea ce el consideră "o mică gripă".

"Autorităţile unor state şi municipalităţi trebuie să renunţe la conceptul pământului pârjolit: interdicţia transporturilor, închiderea comerţului şi izolarea în masă", spunea el la 25 martie.

Principalele personalităţi de stânga din Brazilia au publicat luni un manifest prin care cer demisia sa.

"Bolsonaro este mai mult decât o problemă politică, el a devenit o problemă de sănătate publică", se spune în manifest.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62117941
Avertismentul OMS despre epidemia de coronavirus din Asia: "Nu putem coborî garda"

Epidemia de COVID-19 este "departe de a fi încheiată" în regiunea Asia-Pacific, iar măsurile pentru reducerea răspândirii virusului oferă timp ţărilor să se pregătească pentru "transmisiile comunitare pe scară largă", a declarat un reprezentant al OMS.

62117599
A murit la câteva minute după ce a ajuns acasă. Tocmai fusese externat din spital

Poveste șocantă în Italia. Un pacient infectat cu coronavirus a fost lăsat să plece acasă, dar a murit sub ochii familiei.

62117932
O fetiță de 12 ani, cea mai tânără victimă a pandemiei de coronavirus în Europa. Cum au reacționat medicii

O fetiță de 12 ani a încetat din viață, în Belgia. Este cel mai tânăr deces din Europa, în rândul pacienților infectați cu coronavirus.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei, înainte de sosirea iernii

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.